Roger Federer surprinde cu un calendar provizoriu pentru 2016 în care a tăiat în carne vie printre turneele din primăvară

Roger Federer a publicat pe site-ul său oficial o schiță a programului său pentru 2016, iar distribuția turneelor produce rumoare: deși practic elvețianul și-a propus să joace doar cu două turnee mai puțin decât în 2015, (cu mențiunea că în lista tuturor jucătorilor de tenis din top se adaugă Jocurile Olimpice de la Rio). Sezonul roșu de zgură a fost măcelărit de campionul din 2009 de la French Open.

Practic, conform programului anunțat joi, Federer își va lua vacanță în 2016 după circuitul american de ciment din primăvară, după Indian Wells (7-14 martie) și va juca direct la Roland Garros (23 mai – 5 mai), fără a avea vreun meci jucat pe suprafața roșie. Asta în condițiile în care în 2015, Federer a jucat cinci turnee pe zgură, a revenit la singurul turneu Masters 1.000 care nu are statut obligatoriu – de la Monte Carlo și a apărut și pe tabloul nou-lansatului turneu pe zgură din Turcia.

Mai mult, Federer își propune să joace doar cinci din nouă turnee Masters de 1.000 de puncte, sărind din program în 2016 ca și în 2015 turneul de la Miami, apoi turneele de la Monte Carlo, Madrid și Roma.

Publicat: 18 12. 2015, 19:51
Actualizat: 18 12. 2015, 19:52