Reacția WTA după ce Sorana Cîrstea a anunțat că se retrage, cu aproape 11 milioane de dolari câștigate: „La 18 ani era cea mai bună jucătoare a României”

Asociația Tenisului Feminin (WTA) a reacționat, sâmbătă, la anunțul româncei Soranei Cîrstea (43 WTA), care se va retrage din tenis la finalul sezonului 2026.

Sorana Cîrstea spune „adio” sportului care i-a adus 10,82 milioane de dolari până la vârsta de 35 de ani! Românca va depăși, cel mai probabil, pragul celor 11 milioane de dolari din premiile la turnee, având în vedere că va mai evolua un an în circuit.

După ce Sorana a transmis că va agăța racheta în cui la finalul sezonului următor, WTA i-a dedicat un material amplu româncei, amintind că a fost cea mai bună jucătoare din țara noastră la vârsta de 18 ani.

WTA scrie despre bornele carierei Soranei Cîrstea, după anunțul româncei

Sorana Cîrstea a cucerit trei trofee WTA în carieră, dar a atins și două sferturi de finală în turneele de Grand Slam, primul la Roland Garros 2009, pe când avea doar 18 ani! Forul mondial descrie cariera Soranei ca fiind una cu adevărat remarcabilă:

„Sezonul 2026 va fi turneul de adio pentru Sorana Cîrstea! Intrând în al 20-lea sezon pe circuitul WTA, Cîrstea a dezvăluit într-o postare pe Instagram că anul 2026 va fi ultimul din cariera sa. A fost o carieră remarcabilă pentru veterana din România, în vârstă de 35 de ani, care a câștigat trei titluri la simplu și șase la dublu.

De asemenea, Sorana a evoluat de două ori la Jocurile Olimpice: Beijing 2008 și Londra 2012. Ea a ajuns în prima finală WTA în 2007, la Budapesta, după doar un an de la debutul în circuitul profesionist.

„La doar 18 ani era cel mai bine clasată jucătoare a României”

În 2008, a cucerit primul titlu WTA al carierei, la simplu, la Tașkent (Uzbekistan), după o finală câștigată în fața lui Sabine Lisicki. La finalul acelui an, era clasată pe locul 36 WTA la simplu și devenise cea mai bine clasată jucătoare a României, la doar 18 ani.

Marea ei explozie a venit la Roland Garros în 2009, când a ajuns în sferturile de finală. Pe parcurs, Cîrstea le-a eliminat pe Alizé Cornet, favorita nr. 21, Caroline Wozniacki, favorita nr. 10, și Jelena Jankovic, favorita nr. 5.

Performanța din sferturile de finală rămâne cea mai bună a Soranei la un turneu de Grand Slam, egalată ulterior cu sfertul de finală atins la US Open 2023, unde a învins-o pe Elena Rybakina, una dintre cele mai importante victorii ale carierei sale. Tot în 2023, la Miami Open, a produs o surpriză uriașă eliminând-o pe numărul 2 mondial, Aryna Sabalenka, și a ajuns în a doua semifinală WTA 1000 a carierei”, a notat site-ul WTA după anunțul Soranei Cîrstea.

Publicat: 06 12. 2025, 19:04