Reacția presei internaționale: „A irosit câteva ocazii, dar momentul ei a venit în sfârșit!” Ce scrie Marca după ce Halep a detronat-o pe Muguruza

Simona Halep este sportivul zilei în presa europeană și mondială. Sportiva din Constanța a devenit numărul 1 mondial și toată lumea scrie despre performanța incredibilă reușită de româncă.

L’Equipe o numește „Regina tenisului”, în timp ce Marca ascunde printre rânduri amărăciunea faptului că Simona a detronat-o pe compatrioata lor, Garbine Muguruza.

„Simona Halep a jucat meciul perfect în fața Jelenei Ostapenko. Emoția de la final a fost vizibilă, pentru că românca nu doar că a ajuns în finală la Beijing, ci va fi de luni noul număr 1 mondial. Noua regină a clasamentului WTA va trebui să aștepte pentru a-și cunoaște adversara din finala de duminică, dintre Caroline Garcia și Petra Kvitova”, au scris cei de la L’Equipe.

„Halep îi fură numărul 1 lui Garbine. Regimul lui Muguruza în fruntea clasamentului WTA se va încheia luni, zi în care Simona va deveni cel de-al 25-lea lider din istoria WTA. Românca a profitat de retragerea Muguruzei și a ajuns în finala la Beijing, asigurându-și primul loc. Muguruza și Halep se vor duela pentru primul loc din nou, la Turneul Campioanelor”, au notat jurnaliștii de la Marca.

„A irosit câteva ocazii, dar momentul ei a venit în sfârșit. Simona Halep va fi, începând de luni, noul lider mondial in clasamentul WTA”, informează Eurosport.

Și englezii de la DailyMail au scris despre performanța Simonei, însă au comis o mică greșeală: au notat că Halep a ajuns pe locul 1 mondial după trei încercări. În fapt, meciul cu Ostapenko a fost cea de-a patra șansă pentru sportiva noastră de a urca în fruntea ierarhiei mondiale.

„A treia oară, cu noroc pentru Simona Halep. O va detrona luni pe Garbine Muguruza, dupa ce a învins-o pe Jelena Ostapenko și a ajuns în finală la Beijing”, au scris britanicii.

Publicat: 07 10. 2017, 13:34
Actualizat: 07 10. 2017, 14:24