Reacția neașteptată a directorului turneului pe care Simona Halep l-a scos din program, deși i-a purtat noroc în 2018

  • Cea mai bună jucătoare de tenis a lumii a decis să scoată din program turneul-talisman din 2018, dar are parte de multă înțelegere din China. Halep, Kerber, Wozniacki, Svitolina, Kvitova, Goerges și Muguruza sunt jucătoarele de top care vor juca un singur turneu pregătitor înainte de Australian Open.

Simona Halep a dat o lovitură importantă organizatorilor de la Shenzhen, turneul de categorie International care oferă cele mai mari premii în bani la nivelul circuitului WTA. Deși la început de 2018 a reușit dubla în China, câștigând atât la simplu, cât și la dublu, numărul unu mondial a luat acum decizia de a-și prelungi intersezonul cu încă o săptămână. Astfel, în 2019, Halep va evolua la Sydney, începând cu data de 7 ianuarie, dar nu va mai merge în China.

Turneul de la Shenzhen a rămas în aceste condiții fără jucătoare de Top 10 pe tablou, și doar cu Aryna Sabalenka din Top 15 la start, în ciuda faptului că oferă premii de trei ori mai mari decât oricare alt concurs de categorie similară. Fondul de premiere de 750.000 de dolari nu a reușit însă să convingă jucătoarele să meargă în China înaintea vizitei la Australian Open, 11 dintre cele mai bine clasate 12 tenismene care vor juca în prima săptămână a lui 2019 alegând să zboare spre Auckland sau Brisbane.

Cu toate acestea, Luiz Carvalho, directorul turneului de la Shezhen, a avut multă empatie pentru Simona și chiar i-a luat apărarea. „Halep a fost accidentată. Evident, ne-ar fi plăcut să revină, dar decizia ei a fost aceea de a nu juca în această săptămână, pentru a pregăti mai bine Australian Open-ul„, a declarat Carvalho, potrivit Tennis World USA.

În absența Simonei, chinezii le vor vedea la lucru pe alte trei românce: Irina Begu, Ana Bogdan și Sorana Cîrstea. Turneul promovează intensiv prezența româncelor, dedicându-le, practic, cele mai recente trei postări pe Twitter.

  • Simona Halep le va avea ca adversare la Sydney pe Kerber, Osaka, Stephens, Karolina Pliskova, Bertens, Kasatkina, Sevastova și Sabalenka. 
  • Maria Șarapova va juca la Shenzhen.
  • Serena Williams și Madison Keys sunt singurele jucătoare din Top 20 care nu vor juca în turnee WTA înainte de Australian Open.
  • Simona Halep a câștigat trei trofee în 2018: Shezhen (unde a triumfat și la dublu), Roland Garros și Montreal.
Publicat: 05 12. 2018, 21:18
Actualizat: 05 12. 2018, 21:19