Reacția lui Novak Djokovic după concedierea lui Patrick Mouratoglou și înlocuirea francezului cu Boris Becker: „O decizie foarte bună!” Cuvinte mari ale liderului ATP despre „copilul” lui Ion Țiriac

Novak Djokovic, liderul tenisului masculin, a avut o reacție spectaculoasă în subiectul momentului: angajarea lui Boris Becker în staff-ul lui Holger Rune, în locul lui Patrick Mouratoglou. Francezul a rămas fără angajament, având în vedere că Simona Halep nu mai joacă tenis, fiind suspendată pentru dopaj.

Novak Djokovic a fost antrenat de Boris Becker în perioada 2014 – 2016, iar deținătorul a 24 de titluri de Grand Slam a aplaudat decizia lui Holger Rune de a-l înlocui pe Patrick Mouratoglou cu legendarul tenismen german.

Reacția lui Novak Djokovic după concedierea lui Patrick Mouratoglou și înlocuirea francezului cu Boris Becker: „O decizie foarte bună!” Cuvinte mari ale liderului ATP despre „copilul” lui Ion Țiriac

Boris Becker a revenit în antrenorat, după ce sixtuplul campion de Grand Slam a stat opt luni în spatele gratiilor! Becker, care a fost antrenat și manageriat de Ion Țiriac, s-a alăturat lui Holger Rune și l-a ajutat pe danez să acceadă în semifinale la Basel, săptămâna aceasta.

Înaintea turneului Masters de la Paris, Novak Djokovic a aplaudat mișcarea făcută de Holger Rune: „Cred că este o decizie foarte bună din partea lui Holger să-l invite pe Boris să se alăture echipei sale. Boris este o legendă a sportului nostru, cineva care, știi, înțelege jocul atât de bine din perspectiva unui jucător, din perspectiva antrenorilor. El a fost în circuit atâția ani. A văzut și a jucat împotriva diferiților jucători din generații diferite.

Om incredibil de inteligent, deștept, foarte încrezător. Știi, era renumit pentru puterea sa mentală și capacitatea de a veni cu cel mai bun joc al său atunci când se confrunta cu cea mai mare presiune. Am văzut că joacă șah. Acesta a fost primul lucru pe care Boris l-a prezentat echipei noastre, de asemenea, jucând șah. Cred că este grozav, știi, pentru concentrare și cred că îți oferă claritate mentală și strategie. Boris este un prieten drag, cineva care a trecut prin multe în ultimii ani. Sunt foarte bucuros să-l văd din nou în circuit ca antrenor”, au fost cuvintele mari ale lui „Nole”, potrivit Tennis-x.

Ce a spus mama lui Holger Rune înainte de a-l da afară pe Mouratoglou

Boris Becker a fost angajat de Holger Rune în urma unor divergențe pe care danezul le-a avut cu Patrick Mouratoglou, fostul său antrenor. Mouratoglou a început colaborarea cu Rune după suspendarea pentru dopaj a Simonei Halep, francezul fiind acuzat de mama lui Holger că a stricat atmosfera în echipă:

„Nu știu ce se va întâmpla cu staff-ul tehnic. Este un pic ciudat. Au existat ciocniri de orgolii între antrenori. Echipa care a funcționat la finalul sezonului 2022 nu mai funcționează acum.Un alt conflict de orgolii? Nu știu. Chestia este că Holger este cel care plătește prețul de fiecare dată, iar asta nu este corect. Holger însuși este cel care își definește echipa. Dar nu există niciun dubiu că echipa pe care am avut-o și-a atins întotdeauna obiectivele.

Îi voi încuraja pe Holger și pe Lars (Christensen) să se întoarcă să lucreze împreună când va termina colaborarea cu Clara Tauson la US Open. Cred că modul structurat de lucru i se potrivește lui Holger. Poate că nu este foarte la modă, dar s-a dovedit a fi extrem de eficient încă de când Holger era un copil mic. Iar o structură pe care el o cunoaște și în care se simte în siguranță este importantă. Așa că eu cred că ar trebui să se țină de asta”, spunea Aneke Rune, înaintea despărțirii de Patrick Mouratoglou.

Publicat: 29 10. 2023, 16:47