Reacția lui Halep după victoria senzațională cu Petkovic: „Am vrut cu adevărat să câștig acest meci”

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat că este foarte obosită și nu știe cum a reușit să se impună în fața sportivei germane Andrea Petkovic, în întâlnirea din optimile de finală ale turneului de la Cincinnati, dar a dorit foarte mult să câștige acest meci.

A fost foarte dificil, nici nu știu cum am câștigat. Sunt foarte obosită, dar am vrut cu adevărat să câștig acest meci. Am luptat până la final și sunt bucuroasă că am fost concentrată până la sfârșit. Poate că am vorbit prea mult cu mine însămi pe teren, dar mâine voi fi mai tăcută„, a declarat Halep, care este la două victorii de revenirea pe locul 2 WTA.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 3, a învins-o, vineri, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-2, pe sportiva germană Andrea Petkovic, locul 17 WTA și cap de serie numărul 15, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati. Partida a durat două ore și 40 de minute.

În faza următoare, Halep va juca, sâmbătă, nu înainte de ora 03.30, cu rusoaica Anastasia Pavliucenkova, locul 34 WTA, care, în optimi, a beneficiat de abandonul sportivei Victoria Azarenka din Belarus, locul 21 WTA, la scorul de 1-6, 3-0.

În cazul unui succes cu Pavlicenkova , românca va juca în semifinale cu învingătoarea dintre Anna Karolina Schmiedlova din Slovacia, locul 41 WTA, jucătoare venită din calificări, și Jelena Jankovici din Serbia, locul 25 WTA.

Celelalte meciuri din sferturi sunt Serena Williams (SUA – locul 1 WTA) – Ana Ivanovici (Serbia – locul 9 WTA și cap de serie numărul 6) și Elina Svitolina (Ucraina – locul 20 WTA și cap de serie numărul 14) – Lucie Safarova (Cehia – locul 6 WTA și cap de serie numărul 7).

Simona Halep și-a egalat performanța de anul trecut la Western&Southern Open, calificarea în sferturile de finală. În cazul în care va ajunge în finală la Cincinnati, la actuala ediție, Halep va reveni pe locul 2 WTA, depășind-o pe rusoiaca Maria Șarapova.

Locul 2 în clasamentul WTA de săptămâna viitoare este important la stabilirea capilor de serie pentru ultimul Grand Slam al anului, US Open, competiție care va începe la 31 august. A doua favorită va avea certitudinea că nu o va întâlni înaintea finalei pe americanca Serena Williams.

Simona Halep a ocupat ultima dată locul 2 WTA la 11 mai.

Publicat: 21 08. 2015, 08:55
Actualizat: 21 08. 2015, 08:56