Reacția lui Darren Cahill după ce Petra Kvitova a rămas însărcinată cu antrenorul! Fostul mentor al Simonei Halep, dar și Iga Swiatek s-au grăbit să o felicite pe cehoaică

Petra Kvitova (33 de ani) a anunțat că își întrerupe cariera după ce a rămas însărcinată, iar Darren Cahill (58 de ani), Iga Swiatek (22 de ani) și Caroline Wozniacki (33 de ani) i-au transmis mesaje campioanei din Cehia.

Petra Kvitova a primit numeroase mesaje de felicitare din lumea tenisului după ce a dezvăluit că va deveni mamă! Dubla campioană de la Wimbledon s-a căsătorit vara trecută cu antrenorul ei, Jiri Vanek (45 de ani).

Pentru că a rămas însărcinată, Petra Kvitova a fost nevoită să se retragă din cadrul turneului de Grand Slam de la Australian Open, programat în perioada 14-28 ianuarie.

Darren Cahill a reacționat imediat după ce Petra Kvitova a anunțat că a rămas însărcinată cu antrenorul ei

După ce Petra Kvitova a dat marea veste, Darren Cahill s-a grăbit să o felicite pe rivala Simonei Halep: Felicitări Petra & Jiri”, a scris australianul care a antrenat-o pe Simona Halep timp de șase ani.

De asemenea, nume grele din tenis, cum ar fi Iga Swiatek, Caroline Wozniacki, Ashleigh Barty, Kim Clijsters sau Angelique Kerber, i-au scris mesaje Petrei Kvitova în secțiunea de comentarii.

Petra este una dintre rivalele importante ale Simonei Halep, românca având 3-1 în meciurile directe cu ea. Kvitova a înfruntat-o de nu mai puțin de 11 ori pe Sorana Cîrstea, cehoaica impunându-se de șapte ori.

„Îmi vor lipsi competițiile, dar aștept cu nerăbdare noul capitol”

Petra Kvitova a anunțat chiar în prima zi din noul an că ea și antrenorul Jiri Vanek, fost jucător de Top 100 ATP, vor deveni părinți: În această primă zi a anului 2024, am vrut să vă urez un an nou fericit şi să vă împărtăşesc această veste îmbucurătoare: Jiri şi cu mine vom primi un copil în familia noastră în această vară!

Deşi îmi vor lipsi călătoria mea anuală în Australia şi competiţiile în sportul pe care îl iubesc, aştept cu nerăbdare să petrec timp acasă, pentru a pregăti acest nou capitol interesant din viaţa noastră”, a transmis numărul 17 WTA.

Petra Kvitova a glumit la un moment dat despre antrenamentele pe care le face împreună cu tehnicianul care i-a devenit soț: „Cred că este o întrebare bună (n.r. – despre aspectele dificile ale antrenamentelor) pentru el și ar putea să fie aici două ore și să vorbească întruna despre asta. Deci pot spune că nu-mi plac antrenamentele! Asta este probabil cea mai mare provocare pentru el, că nu poate antrena cu adevărat ceea ce își dorește”, a declarat Kvitova anul trecut.

Publicat: 04 01. 2024, 15:26