Reacția amuzantă a Soranei Cîrstea despre al treilea meci cu Sloane Stephens pe care îl va juca în ultimele 4 turnee!

Sorana Cîrstea (33 de ani, locul 24 WTA) a avut o reacție amuzantă despre al treilea meci cu Sloane Stephens (31 de ani, locul 41 WTA) care îl va juca în ultimele 4 turnee.

„Sori” o va întâlni pe sportiva din Florida în șaisprezecimile turneului Open de la Miami. Sportiva este singura jucătoare din România care mai activează în competiție.

Reacția amuzantă a Soranei Cîrstea despre al treilea meci cu Sloane Stephens pe care îl va juca în ultimele 4 turnee!

Sorana Cîrstea o va întâlni pe Sloane Stephens pentru a treia oară în ultimele patru turnee la care a participat, iar jucătoarea de tenis din România a glumit pe seama confruntărilor dese cu sportiva din SUA.

„Sunt bucuroasă să încep în sfârșit competiția. La Indian Wells am terminat destul de devreme turneul și am avut aproape două săptămâni de antrenament. Sper să-mi găsesc jocul, să lupt și să câștig meciul. Chiar glumeam că aș vrea să mai încerc și alte adversare. Sper s-o vedem pe Sorana de la Doha”, a declarat Sorana Cîrstea, potrivit  Digi Sport.

  • Cele două s-au întâlnit de patru ori, iar fiecare a câștigat două partide.
  • Sorana Cîrstea va juca meciul cu Sloane Stephens, astăzi, la ora 21:30.

Sorana Cîrstea a fost învinsă în 24 de minute, la Indian Wells

Românca a fost cap de serie numărul 19, dar a fost eliminată în turul doi al turneului Indian Wells.

Sorana Cîrstea a fost învinsă fără drept de apel de Sloane Stephens, 0-6, 5-7. Sportiva a cedat primul set în numai 24 de minute, fără să reușească să își adjudece un game. Deși a condus în al doilea set, cu 5-4, „Sori” a cedat în fața lui Stephens.

În urma performanței de la Indian Wells, Sorana Cîrstea a încasat 38.000 de euro. Pe lângă suma încasată, sportiva a primit și 35 de puncte în clasamentul WTA.

De asemenea, la începutul anului, „Sori” o învingea pe Sloane Stephens cu scorul de 6-3, 6-2, în prima rundă a turneului de la Doha, iar aceasta s-a oprit în semifinalele competiției.

Sorana Cîrstea s-a mutat la Dubai

Sportiva a dezvăluit că își împarte viața între Dubai și București. Aceasta își petrece iernile în capitala Emiratelor Arabe Unite, iar restul anului locuiește în România. Jucătoarea de tenis a meționat atașamentul față de țara natală, denumind-o „acasă”.

„M-am mutat acum doi ani în Dubai. Jumătate de an, în general perioada de iarnă sunt în Dubai, iar în restul anului, din primăvară și până la toamnă sunt în București. Însă, acasă va rămâne tot timpul București, tot timpul România”, a spus Sorana Cîrstea, conform aceleiași surse.

Publicat: 22 03. 2024, 17:41
Actualizat: 22 03. 2024, 17:44