Reacția americanilor despre declarația rusoaicei Anastasia Potapova pentru Simona Halep, după triumful de la Transylvania Open

Sursa foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

În discursul rostit chiar pe teren, de îndată ce a câștigat turneul Transylvania Open, Anastasia Potapova a ținut să-i transmită un mesaj emoționant Simonei Halep, care s-a retras oficial din tenisul profesionist, ultimul său meci având loc tot la Cluj-Napoca.

Gestul rusoaicei a făcut rapid înconjurul lumii, iar reacțiile au fost, evident, în termeni laudativi. Chiar și jurnaliștii de peste Ocean s-au arătat impresionați.

Anastasia Potapova i-a cucerit pe americani după mesajul superb transmis Simonei Halep

Anastasia Potapova s-a impus în ultimul act al turneului 250 WTA găzduit de BT Arena chiar în fața italiencei Lucia Bronzetti, cea care a trecut pe parcurs de Simona Halep. A fost o bătălie aprigă, încheiată în trei seturi, scor 4-6, 6-1, 6-2.

Imediat după meci, campioana a primit trofeul și a ținut un speech, cum se obișnuiește în astfel de momente. Referirea la sportiva noastră i-a bucurat nespus pe toți cei prezenți, dar nu a fost trecută cu vederea nici de presa internațională.

„Anastasia Potapova i-a adus un frumos omagiu Simonei Halep după triumful de la Cluj-Napoca”, au titrat americani de la tennisworldusa.org, adăugând:

„Anastasia Potapova a ținut să-i transmită un mesaj superb favoritei publicului, Simona Halep, după ce a câștigat turneul de la Cluj Napoca. Aceasta a dezvăluit că a admirat-o pe fosta ocupantă a locului 1 în ierarhia mondială și i-a urat toate cele bune”.

Siniakova, surprinsă de retragerea Simonei Halep: „A fost o jucătoare incredibilă”

De îndată ce Simona Halep a pus capăt carierei, mesajele din partea fostelor adversare au început să apară. Katerina Siniakova, spre exemplu, a recunoscut că nu se aștepta la această veste, rememorând, totodată, meciul din finala turneului de la Shenzhen, care a avut loc în 2018 și a fost câștigat de româncă în trei seturi, scor 6-1, 2-6, 6-0.

„Am fost surprinsă! Nu a anunțat că va fi ultimul ei turneu. Vreau să o felicit pentru o carieră uimitoare. A fost o jucătoare incredibilă, am jucat împotriva ei de câteva ori și a fost foarte dificil.

 

Îi urez toate cele bune după tenis. Sunt norocoasă că am putut juca împotriva ei. A fost extraordinară, sincer. Era o jucătoare incredibilă! Trecerea ei de la defensivă la ofensivă era extraordinară.

 

Țin minte că ne-am întâlnit în finala de la Shenzhen din 2018. Am fost învinsă atunci. Cum am spus, era o jucătoare incredibilă”, a declarat sportiva din Cehia, care a fost prezentă la rândul ei pe tabloul principal al competiției din Cluj-Napoca.

Publicat: 10 02. 2025, 15:31
Actualizat: 10 02. 2025, 15:34