Răzbunare incredibilă a Simonei Halep după suspendarea pentru dopaj! Ce le-a putut face colaboratorilor ei, inclusiv lui Patrick Mouratoglou | FOTO

Simona Halep (31 de ani) pare că și-a pierdut răbdarea, în condițiile în care se află de aproape un an în stare de suspendare provizorie pentru dopaj! Constănțeanca a luat o decizie radicală în acest weekend.

Simona Halep s-a răzbunat pe toți colaboratorii și cunoscuții din lumea tenisului pe care îi urmărea pe rețelele de socializare! Halep le-a dat unfollow acestora, inclusiv antrenorului Patrick Mouratoglou (53 de ani).

Răzbunare incredibilă a Simonei Halep după suspendarea pentru dopaj! Ce le-a putut face colaboratorilor ei, inclusiv lui Patrick Mouratoglou

Aflată în continuare în stare de suspendare provizorie, Simona Halep s-a supărat pe toată lumea și a luat o decizie extremă! Românca a încetat să îi mai urmărească pe Instagram pe membrii staff-ului, dar și pe alți colegi sau apropiați din lumea tenisului.

În acest moment, Halep, care se poate lăuda cu 1,7 milioane de adepți pe Instagram, mai are doar cinci conturi în lista de utilizatori pe care îi urmărește, toate aparținând unor firme.

Sihaclinic este clinica pe care Simona și-a deschis-o la Constanța, iar Nike, Hublot și Dedeman sunt companii cu care constănțeanca are contracte de sponsorizare.

Simona Halep, trădată de jucătoarele din WTA! Au fost însă și câteva excepții

Simona Halep a fost trădată de Consiliul Jucătoarelor WTA, care ar trebui să apere interesele tuturor sportivelor din circuitul de tenis profesionist, potrivit jurnalistei americane Amy Lundy Dahl: „Problema aici este că grupul care ar putea să o susțină, format din membrele Consiliului Jucătoarelor WTA, nu se grăbește să o readucă pe Simona Halep în circuit! Ea este concurenta lor. Ar trebui să existe o asociație de jucători precum cea din NBA”, a spus jurnalista care colaborează cu ESPN și Tennis Channel.

Consiliul Jucătoarelor WTA este fomat în 2023 din opt colege ale Simonei Halep: Victoria Azarenka (Belarus), Madison Keys (SUA), Jessica Pegula (SUA), Sloane Stephens (SUA), Donna Vekic (Croația), Magda Linette (Polonia), Gabriela Dabrowski (Canada) și Aleksandra Krunic (Serbia).

Doar câteva jucătoare de tenis au susținut-o public pe Simona Halep, cum ar fi Alize Cornet (Franța), Ellen Perez (Australia) sau Daria Gavrilova (Australia). De asemenea, Ashleigh Barty, marea campioană care s-a retras din activitate în 2022, a apărat-o pe „Simo”: „O iubesc şi o respect pe Simona. Am vorbit puțin cu ea în ultimele 12 luni, doar ca să văd cum este. Este o persoană excepţională. Sper, sincer, că va avea oportunitatea de a spune ce are de spus şi de a explica varianta ei, fiindcă mereu există două laturi ale fiecărei poveşti. Cred că v-ar fi greu să găsiţi pe cineva care să nu o vrea înapoi pe teren, făcând ceea ce iubeşte, şi anume să concureze pe o scenă mare împotriva celor mai bune jucătoare din lume”, a afirmat Barty, conform The Guardian

Publicat: 10 09. 2023, 19:37
Actualizat: 10 09. 2023, 19:45