Raymond Knaap anunță o partidă interesantă în Cupa Davis:** „România de acum este mai puternică decât cea de anul trecut”

Antrenorul echipei de Cupa Davis a Olandei, Raymond Knaap, a declarat, luni, înaintea primul antrenament de la Brașov, că meciul va fi unul interesant, mai ales că „România de acum nu mai este cea de anul trecut”.

„Va fi un meci interesant. De această dată, echipa României nu mai este cea de anul trecut, pentru că are în componență cei mai buni jucători, iar cel mai bun exemplu este Victor Hănescu, un tenisman care este foarte greu de bătut. În plus, au avantajul propriului teren, iar asta ar putea conta. Sunt motivați și dornici să câștige și de asta spun că va fi interesant de urmărit ce se va întâmpla în teren. Noi ne dorim foarte tare victoria și sperăm să stea lucrurile la final așa cum s-a întâmplat și la fotbal, însă nu putem compara fotbalul cu tenisul. Ca și scor, da, ne-am dori același lucru, să avem câștig de cauză, însă nu va fi ușor”, a spus Knaap.

Echipa de Cupa Davis a Olandei a efectuat, luni, primul antrenament în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”. La ședința de pregătire au participat toți jucătorii.

Căpitanul nejucător al echipei Olandei, Jan Siemerink, a convocat jucătorii clasați cel mai bine în ierarhia ATP, Robin Haase (locul 52), Igor Sijsling (locul 70), Thiemo de Bakker (locul 97) și Jean-Julien Rojer (locul 8 la dublu), pentru meciul cu România, de la Brașov, din Cupa Davis.

Partida România – Olanda, contând pentru turul doi al Grupei I, zona euro-africană, se va disputa în perioada 5-7 aprilie, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov.

Mediafax

Publicat: 01 04. 2013, 15:05
Actualizat: 01 04. 2013, 15:06