Răsturnare de situație în cazul de dopaj în care e implicată Simona Halep! Teorie incredibilă lansată de Prof. Dr. Ion Fulga despre produsul contaminat | EXCLUSIV

Prof. Dr. Ion Fulga spune că Simona Halep poate fi o victimă. În cazul său se poate vorbi despre un produs contrafăcut. „Contaminarea unui supliment nutritiv poate fi numai intenționată” explică Fulga.

Răsturnare de situație în cazul de dopaj în care e implicată Simona Halep! Teorie incredibilă lansată de Prof. Dr. Ion Fulga despre produsul contaminat

„Trebuie să fie vorba de o intenție, o acțiune dorită de modificare a procesului de fabricație. Nu poate să fie altceva!” justifica profesorul-doctor farmacolog Ion Fulga existența substanței active Roxadustrat în suplimentul nutritiv ingerat de Simona Halep.

Somitate mondială în farmacologie, Ion Fulga compară, științific, cantitatea infimă de Roxadustat identificată în testul doping pozitiv al lui Halep cu cea calibrată în medicamentul Evrenzo, produs într-o fabrică certificată. „Este foarte greu de contaminat în acest fel un supliment nutritiv ! Roxadustat are cantitatea minimă eficace, doză minimă eficace de 20 de miligrame” compară românul catalogat ca somitate mondială în farmacologie cantitatea infimă de Roxadustat identificată în testul doping pozitiv al lui Halep cu cea calibrată în medicamentul Evrenzo, produs într-o fabrică certificată.

Farmacologul care a înființat Agenția Medicamentului în România are o singură explicație pentru contaminarea suplimentului nutritiv folosit de Halep. „Sigur, modificarea procesului tehnologic, se poate ! Modificarea formulei de fabricație se poate…dar voit ! S-ar putea ca producătorul, care este un om care nu ține seama de nicio morală, nici de lege, să facă intenționat asta și să nu declare. Întâmplător, nu se poate!” argumentează Ion Fulga prezența unei cantități infime de Roxadustat în testul de sânge al Simonei prelevat la 29 august 2002 la US Open.

„O companie de medicamente care produce Roxadustat nu fabrică suplimente nutritive” dezvăluie profesor-doctor Ion Fulga. „Nu se produc niciodată două medicamente pe aceeași linie de fabricație ! Pe o linie de fabricație se produce un singur medicament” garanteaza seful catedrei de Farmacologie a Facultății de Medicină din București.

„Există posibilitatea ca Roxadustat să nu poată fi depistat decât în sânge, nu și în urină”

„Sunt niște condiții de mediu, în fabrică, special, ceva mai riguroase decât în sălile de operații” oferă un reper al exigenței producției unui medicament într-o fabrică autorizată și certificată.

În tenis nu există obligatitivitatea ca 30 la sută din testele doping efectuate de jucatoare să fie și de teste de sânge. „Este posibil ca o substanță ca Roxadustat să nu fie depistată într-un test de urină! Depinde de structura sa chimică. În principiu, medicamentele sunt de două feluri: solubile în apă și hidrosolubile sau solubile în grasimi sau liposolubile. Cele hidrosolubile se elimină, dominant, prin urină. Cele liposolubile se elimina prin metabolizare, în principal, hepatică…Fiecare substanță are proprietăți chimice. Proprietățile chimice ale unei molecule nu se modifică indiferent cu ce se amestecă” exclude profesorul-doctor român posibilitatea ca o substanță activă ca Roxadustat să poată fi mascată.

„Detectarea electroforetica, faimosul HPLC, High Performance Liquid Chromatography (n.r. cromatografie lichidă la înaltă presiune=tehnică în chimia analitică utilizată pentru a separa, identifica și cuantifica fiecare componentă dintr-un amestec). Moleculele migrează în campul electroforetic în funcție de masa lor moleculară Masa lor molecularănu se modifică indiferent cu ce le amestecați!” argumentează științific Ion Fulga.

„Victimele contaminării”

„Probabil vor să arate lumii că sunt buni de ceva. Imensa majoritate a jucătorilor testați pozitiv în ultimii ani sunt victimele contaminării. Unde sunt cei care se dopează cu adevărat? Joacă în continuare” explică Patrick Mouratoglou de ce în testul doping al Simonei a fost identificată o cantitate atât de mică de Roxadustat încât nu poate să corespundă decât unei contaminări.

„După ce a ajuns în sânge, o moleculă are exact aceleași proprietăți indiferent de modul în care a ajuns în sânge” punctează șeful farmacologiei românești lipsa de logică a folosirii intenționate de către Halep a unei cantițăți anume de substanță activă Roxadustat din medicamentul Evrenzo.

„Există niște cantități sub care nu poate fi detectat Roxadustat. Orice dispozitiv de măsură, orice aparat de măsură are un parametru care se numește sensibilitate. Sensibilitatea reprezintă valoarea minima detectabilă. Sub acea valoare minimă detectabilă nu se detectează nimic!” oferă justificare științifică profesorul doctor Fulga pe baza căreia Halep să fie victima comercializării clandestine a unui supliment nutritiv produs într-un laborator ilegal.

Publicat: 15 06. 2023, 18:36