Raftenis

Mi-au dat și mie lacrimile în timp ce Roger plângea ca un băiețel. Poate că s-a întâmplat asta cu mulți dintre cei care iubesc acest sport numit tenis. Am plâns ca la moartea cuiva: tenisul, așa cum îl știam, în vârstă de un secol și ceva, a fost rănit mortal acum la Melbourne. în spatele lui Roger Federer se află nu numai coloșii australieni Rod Laver, Ken Rosewall, John Newcombe, Tony Roche, prezenți pe Rod Laver Arena la festivitatea de premiere, e toată istoria tenisului, de la Suzanne Lenglen și Big Bill Tilden până la Pete Sampras și Justine Henin. în spatele lui Rafael Nadal nu e nimeni.

4-2 și serviciul pentru Federer în primul set. Elvețianul îl înghesuie pe Nadal pe rever cu o minge lungă și aspră. Nadal ajunge și o scoate cu un efort care părea ultim, în lung de linie. Federer e pe fileu, pregătit, și face voleul de rever în partea opusă, așa cum se face de decenii în tenis. Pe vremuri, antrenorul recomanda elevului aflat în situația lui Nadal să nu mai alerge la o asemenea minge, pentru că e inutil și riști o accidentare. Cu o viteză neomenească, de parcă ar avea fuzee în călcâie, Nadal pleacă din frână spre dreapta în sprint spre stânga, ajunge mingea la o palmă de sol și – din nou, zeci de ani în șir, dintr-o asemenea poziție am văzut mingea cel mult ridicată într-un lob tăiat, disperat – pasează, stimați cititori, îl pasează pe Federer prin stânga… Trăiesc cu impresia că am în fața ochilor un personaj deplasat cu mausul pe ecranul computerului, nu o secvență live.

Sportul pe care îl practică mr. Nadal ar trebui să primească un alt nume, să-i spunem raftenis. Uitați-vă cum arată Rafa: o combinație între un boxer de categorie grea, un sprinter de o sută metri plat și un decatlonist. Amintiți-vă imaginea standard a jucătorului de tenis în secolul trecut: subțire, cu o musculatură neieșită în evidență, sau înalt și mai lent, sau mai scund și iute. Nadal e și-și: o combinație a forței cu viteza și rezistența cum nu s-a mai văzut în tenis.
Practic, Rafa a mărit suprafața activă de veacuri a terenului de tenis cu vreo 3-4 metri: de acolo unde pe terenurile de zgură din marginea orașelor crește iarba și ciugulesc vrăbiile, el ajunge mingi și le returnează imparabil. Pe vremea lui Ceaușescu, jucătorii profesioniști de tenis care jucau "de protocol" cu stăpânirea, făceau regula ca tov. Gheorghe Pană, Ion Coman sau Nicu Ceaușescu să poată trimite mingea "la roșu", adică pe toată suprafața de zgură de dincolo de fileu din gard în gard, în aplauzele asistenței, în vreme ce ei returnau în terenul normal de simplu. Cam așa joacă Rafa Nadal, "la roșu", dar dincolo de fileu nu e Nicu Ceaușescu, e Roger Federer.

Mulți au trăit cu iluzia că Nadal, cu raftenisul lui, va triumfa doar pe zgură. Iată că acum el câștigă Grand Slam și pe iarbă, și pe hardcourt. Lungă vreme de acum înainte, centaurul matador nu va mai fi învins cu adevărat de nimeni, nici dacă meciul se joacă pe gheață sau pe o miriște cu coceni: va mai pierde el, când va avea o problemă fizică sau
psihică, speculabilă de un Andy Murray.
Tenisul lui Federer este drept, e un superb desen din linii și puncte, o geometrie liniară de vis. Raftenisul lui Nadal e curb, alcătuit din mingi umflate, cotite, cocoșate, sfârâite, învârtite cu mii de rotații pe minut, rezultat al efectelor sălbatice pe care le imprimă racheta lui Nadal.

Forehandul cu priză total închisă al spaniolului se termină cu o suprarotire a rachetei peste cap cum fac gauchos cu bolasul sau toreadorii cu muleta, semnătura pe aer a artistului.

Înzestrat cu o rezistență de cyborg, Nadal joacă toate punctele, indiferent de adversar și scor, cu aceeași intensitate. Nu știu dacă am văzut vreodată o minge lăsată de el. Reușește să câștige și prin puncte pe care le pierde. La 7-5 și 2-2 în setul doi, Federer îl scoate cu o dreaptă cros până în reclamele de pe margine. Nadal retrimite pe centru, unde Federer așteaptă la fileu și face voleu în pogonul de teren rămas liber în dreapta. Rafa țâșnește ca Asafa, într-un sprint de record mondial pe zece metri plat, ajunge incredibil mingea și mai poate doar să i-o retrimită ușor în mână lui Federer, care închide punctul în stânga. Dar vă garantez că știu ce gaură a făcut mingea recuperată de Nadal în capul lui Fedexpress: și pe asta a ajuns-o…

Doamne Dumnezeule… cât trebuie să mai dau în minge ca să-i fac un punct?…

Nadal n-a mai semănat însă cu un cyborg, n-a mai semănat cu nimeni nici la festivitatea de premiere. În vreme ce Federer plângea cu sughițuri, incapabil să mai rostească un cuvânt, Rafa îl privea cu o expresie de înțelegere caldă, frățească, suferind simplu și pur pentru el – îl durea sufletul de Roger… "Ești cel mai mare jucător din istorie și vei bate recordul lui Sampras", a avut Rafael frumusețea să-i spună lui Roger, după ce și-a lipit tâmpla de a lui.

Ultimul meu gând pentru dragul meu Roger Federer la acest Australian Open: niciodată n-am văzut pe chipul iubitei lui oficiale, Mirka
Wawrinec, o pătimire împreună ca a rivalului său în eternitate, Rafael Nadal.

 

Nadal, primul titlu la Australian Open

Lider al clasamentului mondial, Nadal a avut nevoie de 4 ore și 23 de minute pentru a-l învinge pe Federer în finala de la Melbourne: 7-5, 3-6, 7-6 (3), 3-6, 6-2. Spaniolul a intrat pentru prima oară în posesia trofeului de la Australian Open, palmaresul lui numărând acum șase turnee de Mare Șlem. Prin acest succes, Nadal duce la 13-6 scorul întâlnirilor directe cu Federer.

 

Serena Williams, la borna 33

Victoria din finala cu Dinara Safina (6-0, 6-3) i-a adus americancei Serena Williams a zecea victorie într-un turneu de Grand Slam și, totodată, cel de-al 33-lea din carieră. Ea a redevenit lider mondial, poziție pe care a mai ocupat-o în alte două perioade de timp – 61 de săptămâni în total.

 

"Tenisul, așa cum îl știam, în vârstă de un secol și ceva, a fost rănit mortal acum la Melbourne" – Cristian Tudor Popescu

Vezi aici și alte editoriale ale lui CTP din Gândul

Publicat: 02 02. 2009, 08:52
Actualizat: 02 02. 2009, 17:48