Rafael Nadal s-a intersectat cu Serena Williams la US Open, iar ceea ce a urmat i-a uimit pe toți! Cum au reacționat cei doi | VIDEO

Rafael Nadal (36 de ani) și Serena Williams (40 de ani) s-au întâlnit pe terenul de antrenament la US Open, iar fanii au rămas uimiți de ceea ce a urmat.

Cele două legende ale circuitului ATP, respectiv WTA au oferit o fază savuroasă, miercuri, chiar în arena Arthur Ashe de la US Open! Serena se pregătește pentru ultimul turneu al carierei și s-a antrenat înaintea lui Rafa pe terenul central.

Sesiunea de antrenament a lui Rafael Nadal a fost programată imediat după ce Serena Williams a efectuat un antremanent deschis publicului.

Rafael Nadal și Serena Williams, surprinși într-o ipostază uimitoare la US Open! Cum au reacționat cei doi când s-au întâlnit pe terenul de antrenament

Rafael Nadal și Serena Williams s-au intersectat pe teren la US Open, cu câteva zile înainte de startul turneului! Iar cei doi s-au pupat în momentul în care s-au întâlnit, spre deliciul fanilor.

Atât Rafael, cât și Serena au scris istorie la US Open: dacă Nadal a câștigat de patru ori turneul de la Flushing Meadows, Williams a triumfat de șase ori în fața propriilor fani. Americanca are 23 de titluri de Grand Slm în palmares, cu unul mai mult decât Rafael Nadal.

Serena Williams se retrage din tenis după US Open 2022

Serena Williams, cea care la sfârșitul lunii septembrie va împlini 41 de ani, a lăsat să se înțeleagă că US Open 2022 va fi ultimul turneu din cariera ei: „E cel mai greu lucru pe care mi l-am putut imagina vreodată. Trebuie să recunosc că e timpul să merg mai departe. Este ca un subiect tabu. Apare și încep să plâng. Cred că singura persoană cu care am putut discuta despre asta este terapeutul meu.

Nu vreau să se termine, dar în același timp sunt pregătită pentru ce urmează. Îmi va lipsi acea versiunea a mea, cea care juca tenis. Și-mi veți lipsi voi”, a declarat marea campioană americană în cel mai nou număr al revistei Vogue.

Publicat: 24 08. 2022, 19:00
Actualizat: 24 08. 2022, 19:15