Rafael Nadal, încă o lovitură! Marele campion nu poate juca nici la turneul pe care l-a câștigat anul trecut

Rafael Nadal are în continuare probleme serioase, astfel încât ibericul ratează și turneul de la Barcelona.

Deținătorul titlului la Barcelona, Nadal suferă în continuare de dureri la coaste și ar putea reveni la turneul de la Madrid.

„Sunt trist pentru că, după începutul bun de sezonul pe care l-am avut, am ajuns într-o parte foarte importantă a anului cu senzaţii foarte bune şi cu rezultate bune. Dar mereu am avut acel spirit de luptă şi perfecţionare şi ceea ce voi face este să am răbdare şi să muncesc din greu pentru recuperarea mea. Încă o dată aş vrea să mulţumesc tuturor pentru sprijinul acordat”, spunea Rafael Nadal.

Rafael Nadal ratează și turneul de la Barcelona

Rafael Nadal spera să revină la Barcelona, mai ales că a câștigat turneul din Spania de 12 ori, inclusiv ultima ediție, de anul trecut.

Totuși, marele jucător n-a depășit problemele medicale și va reveni cel mai probabil luna viitoare, așa că nu poate juca la Barcelona, în turneul programat în perioada 18-24 aprilie.

Ibericul încearcă să treacă peste accidentarea suferită la Indian Wells, în meciul cu Carlos Alcaraz.

  • 20 de victorii a reușit Rafael Nadal în 2022
Publicat: 11 04. 2022, 23:06
Actualizat: 11 04. 2022, 23:12