Rafael Nadal a oferit faza zilei la Australian Open! „Matadorul” s-a calificat în sferturi și a sărbătorit într-un stil unic | VIDEO

Rafael Nadal (Spania, 5 ATP) a fost unul dintre eroii zilei de duminică la Australian Open, după ce marele campion spaniol a făcut spectacol în meciul din optimi cu Adrian Mannarino (Franța, 69 WTA), scor 7-6(14), 6-2, 6-2.

„Matadorul” spaniol în vârstă de 35 de ani face din nou „victime” în circuitul ATP, în ciuda faptului că anul trecut a fost chinuit de accidentări! Rafa s-a calificat în sferturi la Australian Open 2022, acolo unde se va duela cu Denis Shapovalov (Canada, 14 ATP), „călăul” lui Alexander Zverev din optimi (6-3, 7-6, 6-3).

Rafael Nadal continuă drumul spre trofeul de Grand Slam cu numărul 21 al carierei, dar ibericul nu va avea o misiune ușoară, chiar dacă Novak Djokovic (Serbia, 1 ATP) nu a putut participa. În turneu mai sunt angrenați jucători redutabili precum Daniil Medvedev (Rusia, 2 ATP) sau Stefanos Tsitsipas (Grecia, 4 ATP).

Rafael Nadal a oferit faza zilei la Australian Open! „Matadorul” s-a calificat în sferturi și a sărbătorit într-un stil unic | VIDEO

Rafael Nadal l-a învins pe Adrian Mannarino în minimum de seturi, dar meciul nu a fost chiar atât de simplu pentru spaniol! Primul act a căpătat accente dramatice: Nadal a salvat patru mingi de set ale adversarului în tie-break, a irosit la rândul său șase mingi de set, dar a convertit-o pe a șaptea! Iar modul în care Rafa a sărbătorit câștigarea setului spune multe despre cât de tensionat a fost duelul cu francezul, dar și despre dorința spaniolului de a doborî recordul de titluri în turneele de Grand Slam.

După ce a câștigat la mare luptă setul inaugural, Rafael Nadal s-a descătușat și l-a dominat clar pe Adrian Mannarino în următoarele două manșe, scor final 7-6(14), 6-2, 6-2 după două ore și 43 de minute de joc. Alexander Zverev, numărul 3 mondial, nu a fost la fel de motivat ca Rafael Nadal să acceadă în sferturile de finală, iar neamțul a pierdut dezamăgitor cu Denis Shapovalov, scor 6-3, 7-6(5), 6-3. Astfel, Nadal va avea un adversar mai accesibil în faza următoare, ținând cont că Shapovalov este mai slab clasat decât spaniolul.

Publicat: 23 01. 2022, 15:37