Q&A cu Andreea Mitu. Victoria carierei, unde ar prefera să îl întâlnească pe Horațiu Mălăele, personajele favorite, modă și tenis. Alegerile jucătoarei care ne-a cucerit în 2015 cu rezultate superbe la Roland Garros și Fed Cup | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Andreea Mitu a răspuns provocării ProSport.  Ce alege tânăra mămică între Martina Hingis și Jennifer Capriati – două jucătoare despre care spunea, în urmă cu câțiva ani, că i-au marcat copilăria, fiind cel mai aproape de postura de ‘idoli’? Între două victorii de referință ale carierei – succesul din Fed Cup cu Bouchard sau cel în fața Karolinei Pliskova, de la Roland Garros (2015) – din cursa sa superbă spre optimile turneului de Mare Șlem disputat pe zgură? Ce alege între a-l avea la meciul său pe Horațiu Mălăele, un mare pasionat de tenis, alături de care Andreea s-a fotografiat în trecut pe terenul de tenis și a fi ea spectatoare la o piesă de teatru a acestuia? Între job-ul de avocat – despre care spunea într-un interviu că ar fi fost o alegere interesantă pentru ea în cazul în care nu ar fi ajuns jucătoare profesionistă de tenis și modeling – carieră care părea că o atrage prin 2008, atunci când defila prin cluburile bucureștene? Aflăm din Q&A-ul acesta!

Minionii sau Mickey Mouse?
Minionii!

Tennis Channel sau Fashion TV?
Tennis Channel.

Facebook sau Instagram?
Instagram.

Flori sau ursuleți de pluș?
Flori.

Horațiu Mălăele la un meci al tău sau tu în sala de teatru, la o piesă a mastrului?
Și, și.

Jocurile Olimpice sau Fed Cup?
Și, și!

Roland Garros sau Wimbledon?
Aaaa, Roland Garros!

Victoria la Bouchard sau la Pliskova?
La Bouchard.

Avocatură sau modeling?
Avocatură.

Martina Hingis sau Jennifer Capriati?
Martina Hingis.

Blog de tenis sau blog de fashion?
Blog de tenis.

Andreea Mitu, CV pe scurt

Data nașterii: 22 septembrie 1991
Debut în Top 100 WTA: 27 aprilie 2015
Prima calificare pe tabloul principal într-un turneu de Mare Șlem: Wimbledon 2014
Cel mai bun rezultat în turneele de Mare Șlem: optimi la Roland Garros, 2015 (detalii AICI).
Titlurile carierei: 2 titluri WTA la dublu (Bastad și Istanbul, 2015), 16 titluri ITF la simplu, 13 titluri ITF la dublu
Cea mai bună clasare a carierei: 68 WTA la simplu (8 iunie 2015 – detalii AICI), 69 WTA la dublu (24 octombrie 2016)
Cea mai bună clasare la final de an: 94 WTA la simplu (2015)
Premii în bani, din tenis: 694.248 dolari
Victoriile carierei:

  • 4-6, 6-4, 6-1 cu Eugenie Bouchard (7 WTA la momentul respectiv), în Fed Cup, aprilie 2015
  • 2-6, 7-6(5), 6-4 cu Karolina Pliskova (12 WTA), tur doi la Roland Garros, mai 2015
  • 7-5, 6-4 cu Francesca Schiavone (92 WTA, campioană în 2010 la French Open), tur trei la Roland Garros, mai 2015
  • 6-3, 6-4 cu Lucie Safarova (7 WTA), turneul de la Linz, 2015
Publicat: 31 03. 2018, 08:18
Actualizat: 31 03. 2018, 08:19