ProSport vi-l prezintă pe Marat Safin!

La aproape cinci ani de la aterizarea extraterestrului Federer în România, un alt fost lider mondial vine să dea cu tunul în echipa de Cupa Davis a României. Marat Safin (30 de ani) a călătorit parcă prin tenisul mondial într-un montagne russe, suișurile și coborâșurile abrupte hărțuindu-l fizic și psihic.
Mai mereu a deținut însă o forță nebănuită de a reveni după șirul neîntrerupt de accidentări, care  i-au făcut  traiul amar, tocmai când îi era viața mai dragă: intervalele în care se afla între primii zece jucători ai lumii și în care simțea că se exprimă la potențialul  maxim susținut de talentul său uriaș.  „Vă dați seama cât de frustrant e să o iei din nou și din nou de la capăt. Mă simt puțin obosit după atâtea come-back-uri”, declara dublul câștigător de Grand Slam în urmă cu ceva timp. A avut nouă vieți, asemenea unei pisici, dar 2009 e deja anunțatul epilog al unei cariere prodigioase. Una în care Salatiera de argint, de două ori ridicată deasupra capului (2002 și 2006), a constituit un capitol forte. Fidel aceluiași trofeu, în week-end, la Sibiu, Safin se va duela cu Hănescu&Co în tentativa sa de a mai cuceri încă o Cupă.

La 14 ani era înalt și slab

Acum, ca și în copilărie, Marat se dă în vânt după fotbal. E un fan înrăit al celor de la Spartak Moscova, orașul în care a început tenisul la șase ani sub îndrumarea părinților săi, Mișa și Rausa, ambii cu origini tătare. Mama sa i-a fost antrenor până la 13 ani, vârstă la care a conștientizat că trebuie să rupă norii în sportul alb. Un an mai târziu se muta la Valencia pentru a deprinde programele de antrenament nepătrunse încă în spațiul ex-sovietic. „În plus, trebuia să joc pe suprafețele de zgură pentru a-mi fortifica genunchii. Crescusem înalt și fără mușchi”, rememorează Marat.

A rupt peste 600 de rachete

I-a plăcut mai mereu să joace în negru, culoarea sa favorită și a rupt, după spusele sale, peste 600 de rachete în carieră. Fire războinică, Marat a fost surprins de-a lungul timpului urlând ca din gură de șarpe la arbitri, spectatori, copii de mingi, sau a susținut cu voce tare un monolog automotivant. Nu s-a putut niciodată abține de la Coca-Cola, deși  i s-a recomandat mai mereu să încerce „Fără zahăr”, iar foamea obișnuiește și acum să și-o potolească cu mâncare italienească. Pasionat de filmele lui Scorsese și posesor al unui suv Porsche Cayene, Safin a dezvăluit că singura piesă vestimentară pe care o poartă cu el peste tot în lume sunt jeanșii. Marat e un tip carismatic, care nu trebuie ratat de fanii tenisului românesc, un uriaș, care am­­biționează orice adversar aflat de partea cealaltă a fileului. Poate și pe Hănescu sau Crivoi.
 

Publicat: 02 03. 2009, 09:38
Actualizat: 02 03. 2009, 09:48