Probleme importante pentru Serena Williams în Australia. „E foarte trist”. Anunțul făcut de americancă. Poate profita Simona?

Jocul nu i-a mers Serenei Williams la începutul lui 2015. Americanca a părut epuizată din punct de vedere fizic la Cupa Hopman, a pierdut în premieră un meci împotriva canadiencei Bouchard, apoi a cedat și în finală în fața polonezei Radwanska. La Melbourne, Serena are trei probleme înainte de începutul primului turneu de Mare Șlem. Le-a detaliat într-o conferință de presă spumoasă

„Anul ăsta sunt puțin ieșită din ritm. Dar așa mă simt înaintea fiecărui Grand Slam. Excepția a fost anul trecut la Melbourne. Îmi aduc aminte acum că mă simțeam foarte bine: jucam foarte bine, mă simțeam excelent pe teren înaintea turneului. Dar apoi nu mi-a fost bine în turneu, așa că poate îmi merge anul ăsta„, a prefațat Serena Williams primul turneu de Mare Șlem din 2015.

Americanca a ajuns la Melbourne cu echipă incompletă. Aleksandar Bajin, partenerul de antrenament al tenismenei cu 18 titluri de Mare Șlem la simplu, s-a accidentat. „Tot uit să scriu asta pe Twitter! Este acasă, în permisie din cauza unei accidentări. Îmi dă mesaje în fiecare zi. >, >, >. Mie îmi vine să-i spun >. Îmi trimite filmulețe. E foarte trist. Toți suntem„, a povestit cu umor mezina familiei Williams.


Sascha este confidentul Serenei, după cum scria într-un amplu articol din 2013 USA Today, relatând faptul că, după eliminarea suprinzătoare din primul tur de la Roland Garros, din 2012, Aleksander a fost cel care a rămas alături de Serena, după ce americanca a trimis pe toată lumea la hotel, cu mașini diferite. „Lăsându-i deoparte pe părinți, cred că el este cel mai important membru al echipei mele. Este mai mult decât partenerul meu antrenament. Este fratele meu mai mare. Face parte din familie„, declara atunci Serena. Cei doi lucrează de mai bine de șapte ani împreună.


Cum s-a accidentat Sascha? „Pur și simplu s-a accidentat. Sunt multe povești legate de modul în care s-a accidentat. Nu știu pe care ar trebui să o spun astăzi! I-am sărit în cârcă și i-am rupt spatele!” a glumit Serena, aflată în mare formă la conferința de presă organizată la Melbourne. Sascha a fost înlocuit de un francez, Jonathan, găsit de Patrick Mouratoglou, antrenorul americaneci. De aici, și a treia problemă a Serenei: „Toată lumea este pe franceză acum. Trebuie să vorbesc mult în franceză„, s-a plâns principala favorită de la Australian Open.

  • Serena va începe asaltul pentru al șaselea trofeu la Antipozi marți, împotriva jucătoarei de doar 20 de ani, din Belgia, Alison van Uytvanck (106 WTA), aflată în premieră pe tabloul principal al Openului Australian.
Publicat: 17 01. 2015, 20:30
Actualizat: 18 01. 2015, 13:08