Primul trofeu pentru Sofia Kenin, după Australian Open. Va urca de azi pe locul 4 mondial după succesul de la Lyon

Sofia Kenin a dat lovitura carierei şi intră în top 10 WTA după titlul de la Australian Open

Americanca Sofia Kenin, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 1, a câştigat turneul de categorie WTA International de la Lyon, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-4, pe germana Anna-Lena Friedsam, locul 136 WTA.

A ajuns la cinci titluri în carieră

Sofia Kenin s-a impus după un meci care durat o oră şi 49 de minute. Americanca de 21 de ani a câştigat astfel primul ei trofeu după ce la începutul lunii februarie s-a impus la Australian Open, scrie News.ro.

Ea a cucerit în carieră cinci titluri, la Hobart, Mallorca, Guangzhou, toate în 2019, în afara celor din acest an. Câştigătoarea de la Lyon va primi 34.677 de euro şi 280 de puncte WTA, iar învinsa, 17.258 de euro şi 180 de puncte WTA.

Incredibila poveste a Sofiei Kenin, câștigătoarea Australian Open! Tatăl ei a fost primul antrenor: „A trebuit să muncesc și noaptea! Ne antrenam pe drumuri, a fost foarte dur”

Kenin va urca pe locul 4, cel mai bun din carieră, în clasamentul ce va fi publicat luni, în locul Biancăi Andreescu din Canada, care va coborî pe locul 5. La rândul ei, Anna-Lena Friedsam va urca 30 de poziţii, până pe locul 106.

Publicat: 09 03. 2020, 07:00
Actualizat: 09 03. 2020, 07:00