Prima reacție a Simonei Halep după victoria complicată cu Gibbs. Unde a schimbat tactica

Simona Halep s-a calificat azi în turul secund de la US Open după ce a învins-o pe Nicole Gibbs (SUA), scor 6-3, 3-6, 6-2, în aproape două ore de joc. E prima victorie a elevei lui Daniel Dobre pe cimentul de la Flushing Meadows în trei ani!

„Nicole a început să joace mai bine în setul al doilea, iar eu nu am mai avut multă energie. Apoi m-am repliat, am ținut-o departe de teren și am reușit să vin din ce în ce mai mult în față. Da, pot să visez la câștigarea titlului, dar fiecare turneu de Mare Șlem e complicat. O să o iau ușor, pas cu pas”, a declarat Simona, imediat după finalul partidei de pe arena Louis Armstrong.

CITEȘTE AICI FILMUL MECIULUI

Simona Halep reușește prima victorie în trei ani la US Open, după un meci cu faze excelente de joc, dar și o acoladă evidentă în setul secund, în care greșelile ei neforțate (22 la număr) și un joc extrem de energic al americancei de pe locul 135 mondial au complicat o ecuație ce părea deja rezolvată. Eleva lui Daniel Dobre a convins cu o deplasare bună în teren și o dreaptă bine calibrată în primul set, apoi – cu o resetare totală a jocului, a tonusului și a atitudinii, într-un decisiv în care, din nou, a fost forța dominantă. Campioana de la Wimbledon și-a trecut în cont victoria cu numărul 40 în sezon.

Constănțeanca va juca în turul secund cu Katerina Kozlova din Ucraina, locul 74 WTA, sau cu o jucătoare venită din calificări, tot o americancă, Taylor Townsend, locul 116 WTA. Simona a trecut de Kozlova la Indian Wells, în acest an, în turul al treilea, scor 7-6 (3), 7-5, în unicul meci direct.
Halep a jucat  de trei ori cu Townsend și a câștigat de fiecare dată în două seturi, ultima oară la Miami, în acest an, în turul al doilea, 6-1, 6-3.

Publicat: 28 08. 2019, 00:29
Actualizat: 28 08. 2019, 01:39