Prima reacție a Simonei Halep după calificarea în finală la Australian Open: „Am avut încredere în forțele proprii. După acea accidentare la gleznă, am spus că voi da totul în acest turneu, apoi mă voi odihni”. Ce a promis pentru finala cu Wozniacki

Simona Halep este în finală la Australian Open după ce a învins-o pe Angelique Kerber cu 6-3, 4-6, 9-7, după un meci foarte intens, tensionat, cu răsturnări de situație, excepțional ca și o primă concluzie. Românca a salvat și două mingi de meci ale adversarei.

După 2 ore și 20 de minute de joc, dar și ovațiile meritate primite din partea publicului, Simona Halep a oferit și primele declarații după realizarea acestei performanțe deosebite:

„A fost un meci foarte greu, sunt foarte emoționată, știam că va fi foarte complicat. Știam că Angelique se deplasează foarte bine pe teren și lovește din toate pozițiile.

A fost doilea meci foarte lung aici, nu e ușor să ai două astfel de meciuri într-un asemenea turneu, dar trebuie să mă bucur de moment acum. Publicul m-a susținut permanent și îi mulțumesc.

În acest meci am fost prima care a avut două șanse de meci, am avut încredere în forțele proprii, după acea accidentare la gleznă am spus că voi da totul în acest turneu, apoi mă voi odihni.

Încerc să rămân foarte calmă. Azi am fost puțin mai tensionată, dar am făcut ceea ce contează. Am făcut-o foarte bine și sunt mândră cu ce am realizat”

În finală, Simona Halep o va înfrunta pe Caroline Wozniacki, daneza care a învins-o azi pe Mertens cu 6-3, 7-6.

O respect mult pe Caroline, știu că va fi un meci smilar. Va trebui să alerg foarte mult, dar acum am nevoie de o zi de odihnă. După ce am pierdut la Roland Garros mi-am spus că dacă voi avea în aceeași situație, voi da tot ce pot, voi fi mai curajoasă. Și voi face tot ce pot”, a declarat Simona despre finala cu Wozniacki.

Românca se află la a treia finală de Grand Slam din carieră, după cele două disputate la Roland Garros în 2014 și 2017, ambele pierdute

 

Publicat: 25 01. 2018, 09:48
Actualizat: 25 01. 2018, 11:14