Prima reacție a Biancăi Andreescu, după eliminarea de la turneul din Beijing: „E dezamăgitor, am uitat cum se simte să pierzi”

Bianca Andreescu (6 WTA) a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Beijing, vineri, după ce a pierdut contra lui Naomi Osaka (4 WTA), scor 7-5, 3-6, 4-6. La final, jucătoarea din Canada s-a arătat dezamăgită de faptul că seria de 17 victorii i-a fost întreruptă.

Andreescu a fost în avantaj în toate cele trei seturi, însă Osaka a revenit când avea nevoie mai mare şi s-a impus după două ore şi 14 minute. Jucătoarea de 19 ani a declarat că a uitat cum este să piardă.

„Este dezamăgitor, am uitat cum se simte să pierzi. Sincer, e foarte rău, nu mi-era deloc dor de o înfrângere. Măcar nu am cedat la 1-1 şi am continuat să lupt. Deznodământul putea fi oricare, diferenţa a fost făcută doar de anumite puncte. Sunt dezamăgită, dar, în acelaşi timp, mândră de mine şi de modul în care am jucat azi. Cred că vom mai avea multe astfel de meciuri împreună. Stilurile noastre de joc sunt destul de diferite, dar nivelul este aproape egal când jucăm cel mai bun tenis”, a declarat Andreescu, după eliminarea de la Beijing.

Bianca Andreescu şi-a întrerupt seria de 17 victorii consecutive în circuitul WTA. Ultima înfrângere data din 25 martie, în optimile turneului de la Miami, când se retrăgea la scorul de 1-6, 0-2, în meciul cu Anett Kontaveit.

Naomi Osaka îşi continuă seria excelentă pe tărâm asiatic, iar după câştigarea turneului de la Osaka (Japonia), nipona s-a calificat în semifinale la Beijing, unde o va înfrunta pe Caroline Wozniacki (19 WTA).

În celălalt penultim act din Beijing se vor duela liderul mondial Ashleigh Barty şi Kiki Bertens (8 WTA).

Publicat: 04 10. 2019, 20:37
Actualizat: 07 10. 2019, 23:28