Prietena Simonei Halep este exemplu pentru Iga Swiatek! Reacția polonezei care îi pune pe mulți pe gânduri, despre Ashleigh Barty, jucătoarea retrasă în plină glorie la doar 25 de ani

Prietena Simonei Halep este exemplu pentru Iga Swiatek! Reactia polonezei care ii pune pe multi pe ganduri, despre Ashleigh Barty, jucatoarea retrasa in plina glorie la doar 25 de ani
Vezi galeria foto - 8 poze

Ashleigh Barty, prietena Simonei Halep din circuitul WTA, este un exemplu pentru Iga Swiatek. Reacția polonezei, care se află și la finalul anului 2023 pe primul loc în clasamentul mondial, îi pune pe mulți pe gânduri.

Swiatek a vorbit despre decizia drastică pe care Barty a luat-o în martie 2022, atunci când s-a retras în plină glorie, la vârsta de doar 25 de ani.

„O înțeleg mult mai bine acum!”. Prietena Simonei Halep este exemplu pentru Iga Swiatek! Reacția polonezei care îi pune pe mulți pe gânduri, despre Ashleigh Barty, jucătoarea retrasă în plină glorie la doar 25 de ani

În vârstă de 22 de ani, Iga Swiatek termină anul 2023 din postura de lider mondial în clasamentul WTA, statut pe care l-a avut și la finalul lui 2022. Poloneza își face loc treptat printre legendele tenisului, iar până în prezent și-a adăugat în palmares nu mai puțin de 4 titluri de Grand Slam: Roland Garros 2020, 2022 și 2023, plus US Open 2022.

Pe final de an 2023, Iga Swiatek a acordat un interviu în presa internațională, iar printre alte subiecte, poloneza a pomenit și numele australiencei Ashleigh Barty.

Se pare că Barty a fost un model pentru Swiatek, iar actualul lider WTA a mărturisit că a izbucnit în lacrimi atunci când a aflat că austrlianca s-a retras. Barty și-a anunțat ieșirea din circuitul WTA în martie 2022, când se afla în plină glorie și avea doar 25 de ani.

„Când am aflat că Ash renunță la tenis, a fost foarte greu, nu m-am putut opri din plâns. Poate suna ciudat, dar nu puteam concepe că cineva la 25 de ani ar lua o astfel de decizie.

Pentru mine, viața unui jucător de tenis era deja stabilită, nu îmi imaginam că înainte de vârsta de 32 de ani cineva ar putea măcar să ia în considerare să renunțe”, a declarat Iga Swiatek.

Se gândește și ea la retragere?!

Însă, după ce a condus tenisul feminin în ultimii doi ani, Iga Swiatek spune că și-a schimbat radical opinia și a ajuns să o înțeleagă mult mai bine pe Ashleigh Barty:

„Când am văzut videoclipul pe care l-a făcut pe Instagram, explicând motivele pentru plecarea ei din tenis, am început să o înțeleg, dar acum, după ce știu ce înseamnă să fii numărul 1 în lume, o înțeleg mult mai bine.

Ash mi-a oferit o lecție importantă în viața mea, cum ar fi să nu renunț la libertatea de a lua decizii proprii, fără ca opinia altor oameni să îmi ghideze acțiunile.

Acest lucru m-a ajutat să continui să câștig titluri de Grand Slam și să acumulez săptămâni în vârful clasamentelor, iar de fiecare dată când mă simt puțin nesigură, îmi amintesc asta”, a adăugat Iga Swiatek, potrivit Tennis Majors.

Ashleigh Barty a cucerit trei titluri de Grand Slam în carieră: Roland Garros 2019, Wimbledon 2021 și Australian Open 2022.

Publicat: 25 12. 2023, 12:48
Actualizat: 25 12. 2023, 12:49