Prea frumos, dar adevărat. Țig a reușit o nouă victorie senzațională la Madrid: 6-3, 6-4 cu Keys! Patru românce joacă azi în sferturi

Sportivele noastre continuă să facă ravagii la turneul Premier Mandatory de la Madrid, Patricia Țig (134 WTA) devenind miercuri seară a patra româncă ce obține calificarea în sferturile de finală. „Pati” nu are același CV precum Simona, Irina sau Sorana, însă lumea tenisului o cunoaște acum mai bine, după un rezultat fantastic: 6-3, 6-4 cu Madison Keys (SUA, 25 WTA)!

Victoria Patriciei nu a fost o întâmplare, pentru că gălățeanca venită din calificări a impresionat și în primele două tururi: 6-3, 4-6, 6-2 cu Daria Kasatkina (Rusia. 32 WTA), respectiv 6-2, 6-3 cu Sloane Stephens (SUA, 21 WTA).

Patricia intră în Top 100 WTA după calificarea în sferturi

Decembrie 2013 – Patricia Țig, în vârstă de 19 ani, se afla pe locul 650 în WTA. Dar nimic n-o împiedica să spere: „Visul meu este să ajung între primele zece jucătoare ale lumii. Bineînțeles că pentru asta trebuie să-mi stabilesc niște pași pe care să-i parcurg an de an”, spunea „Pati” pentru ProSport.
Mai 2016 – Patricia Țig are 22 de ani și se apropie de obiectiv! Românca pătrunde în Top 100 WTA, în clasamentul live, iar pașii ei au fost grăbiți de o victorie răsunătoare.

Madison Keys, jucătoarea șlefuită de cei mai buni antrenori americani, pregătită acum de expertul Mats WIlander, a fost îngenuncheată de Patricia Țig, eleva lui Răzvan Sabău. Duelul a două dintre cele mai bune forehanduri din circuit a fost câștigat fără drept de apel de Țig, într-o oră și 17 minute, românca obținând rezultatul carierei.

Țig a reușit 7 break-uri în meciul cu Keys

Patricia a început tare ambele seturi, luându-i de fiecare dată primul game de serviciu adversarei. Madison s-a dezmeticit la 3-6 și 0-2, iar americanca lăsa impresia că nu este prea târziu pentru o revenire spectaculoasă. S-a făcut 3-2, apoi 4-3 cu break pentru Keys însă serviciul favoritei n-a speriat-o absolut deloc pe Țig. Gălățeanca a revenit cu o serie de trei game-uri la rând, închizând o partidă în care a reușit nu mai puțin de 7 break-uri. De partea cealaltă, Madison Keys a câștigat doar patru game-uri pe serviciul advers.

Urmează Samantha Stosur

Țig primește o recompensă consistentă pentru calificarea în sferturile turneului patronat de Ion Țiriac: 115.000 de dolari și 215 puncte WTA. Pati forțează joi calificarea în semifinale, întâlnind-o pe Samantha Stosur (Australia, 23 WTA), după ora 22:30. Programul unei zile istorice mai propune un sfert de finală 100% românesc, dar și un meci cu „New Sorana” în rolul principal:

  • Ora 13:00  Louisa Chirico (SUA, 130 WTA) – Daria Gavrilova (Australia, 39 WTA)
  • Ora 15:00 Simona Halep (România, 7 WTA) – Irina Begu (România, 34 WTA)
  • Ora 16:00 Sorana Cîrstea (România, 127 WTA) – Dominika Cibulkova (Slovacia, 38 WTA)
  • Ora 22:30 Patricia Țig (România, 137 WTA) – Samantha Stosur (Australia, 23 WTA)

Partidele sunt transmise în direct de Dolce Sport, iar semifinalele se vor stabili astfel: câștigătoarea din meciul Chirico – Gavrilova vs câștigătoarea din meciul Cîrstea – Cibulkova și câștigătoarea din meciul Halep – Begu vs câștigătoarea din meciul Țig – Stosur.

Publicat: 05 05. 2016, 09:02
Actualizat: 06 05. 2016, 00:26