Polemică aprinsă în lumea tenisului după ce o româncă și-a trecut mingea printre picioare înainte de serviciu: „Hai să încheiem povestea asta!” VIDEO

Andreea Prisacariu (22 de ani) a stârnit o nouă polemică aprinsă după ce a postat un filmuleț în care își trece mingea printre picioare înainte de serviciu.

Andreea Prisacariu, rebela tenisului românesc, este una dintre puținele jucătoare care apelează la un șiretlic înainte de a executa serviciul.

După ce românca a publicat filmulețul pe contul ei de Twitter, fanii nu s-au putut pune de acord asupra sportivului care a inventat acest procedeu în circuit.

Polemică aprinsă în lumea tenisului după ce o româncă și-a trecut mingea printre picioare înainte de serviciu

Andreea Prisacariu a intrat în galeria jucătorilor de tenis care își trec mingea printre picioare înainte de a servi, alături de John Isner (SUA), Denis Shapovalov (Canada) sau Lauren Davis (SUA).

După ce Andreea a postat videoclipul în mediul online, fanii au încercat să deslușească cine a inventat acest procedeu! Prisacariu este de părere că John Isner a fost primul jucător care a început să își treacă mingea printre picioare înainte de a servi: „Hai să încheiem povestea asta! Răspunsul meu este că Isner este primul jucător care a făcut-o! Sunt doar câțiva jucători care fac acest procedeu. N-am spus că Isner este singurul, dar el este șeful!”.

Andreea Prisacariu a caracterizat-o pe Simona Halep

Andreea Prisacariu a debutat în naționala de Billie Jean King Cup a României în acest an, în cadrul întâlnirii cu Polonia de la Radom, scor 4-1 pentru Iga Swiatek și compania. Prisacariu se află pe locul 313 în clasamentul de simplu și pe poziția 274 WTA la dublu. Andreea a caracterizat-o, recent, pe Simona Halep: „Este o persoană foarte interesantă! Este foarte zâmbăreață, plină de viață. De fiecare dată când am văzut-o, mereu a fost așa. E foarte deschisă să vorbească, să comunice. Eu mereu m-am simțit bine s-o văd jucând. Îți dă o altă stare, pentru că la ea totul este natural.

Și nu prea am cum să o descriu, pentru că toată lumea știe deja că este foarte importantă pentru țara noastră, dacă nu cea mai importantă jucătoare. Și atletă, nu doar jucătoare, din toate sporturile. Prin urmare, va avea respectul meu toată viața”, a spus excentrica jucătoare, legitimată la clublul Dinamo, despre Halep, la TVR Iași.

Publicat: 23 06. 2022, 23:14
Actualizat: 23 06. 2022, 23:56