„Poate că este un avantaj pentru mine faptul că am acest dar”. Mărturisire emoționantă a Mihaelei Buzărnescu, după a 2-a victorie lejeră în fața Elinei Svitolina: cum era să piardă un mare atu din cauza cutumelor din România

Mihaela Buzărnescu este nașa Elinei Svitolina: a învins-o de două ori în luna iunie, pe suprafețe diferite (zgură și iarbă), fără ca #1 din Ucraina să reușească să câștige măcar un set, iar modul îndrăzneț în care abordează partidele o urcă din ce în ce mai mult în topul preferințelor fanilor.

Românca va juca, pentru prima dată, în semifinalele unui turneu WTA de categorie Premier, pe suprafața pe care a avut foarte puține șanse de a evolua în carieră, după un 6-3, 6-2 net cu Elina Svitolina.

Sunt foarte fericită cu jocul meu de astăzi. Chiar am reușit să mă concentrez și să joc bine. Am jucat atât de puțin pe iarbă în cariera mea, este bine, cu adevărat. Nu m-am gândit niciodată… dar poate că este un plus pentru mine faptul că am acest dar (n.r. – de a fi jucătoare de mâna stângă). În țara mea se obișnuiește ca dacă ești stângace să te oblige să scrii cu mâna dreaptă, să joci cu mâna dreaptă. Tatăl meu nu i-a lăsat pe antrenori să facă asta. Și sunt mulțumită acum!„, a mărturisit Mihaela Buzărnescu în timpul obișnuitului interviu de pe teren.

 

 

Publicat: 22 06. 2018, 20:30
Actualizat: 22 06. 2018, 20:39