Petra Kvitova a ajuns la 5 trofee în 2018 și este una din principalele adversare ale Simonei Halep la Wimbledon

Petra Kvitova se află într-o formă sportivă foarte bună înaintea turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Sportiva din Cehia a câștigat un alt turneu pe iarbă, după ce a învins-o pe Magdalena Rybarikova cu 4-6, 6-1, 6-2 la Birmingham. Cu această victorie, Kvitova a ajuns la 5 trofee câștigate în 2018. De asemenea, Petra a ajuns la 37 de victorii stagionale, cu două mai mult decât Simona Halep.

La casele de pariuri, Kvitova este văzută principala favorită la câștigarea turneului de la Wimbledon, în timp ce Simona este văzută doar a patra în acest top. Petra are deja două titluri la Londra, în 2011 și 2014. Serena Williams și Garbine Muguruza se intercalează între Kvitova și Halep în ceea ce privește șansele de a câștiga trofeul în acest an. 

Organizatorii de la All England Club vor anunța marți capii de serie, Serena Williams având toate șansele să fie inclusă pe lista favoritelor. Dar foarte probabil, Halep va avea privilegiul de a porni din postura de cap de serie nr 1 la Wimbledon în acest an, ca urmare a titlului de la Roland Garros, dar mai ales a poziției de lider mondial în WTA.

 

Publicat: 24 06. 2018, 18:29
Actualizat: 24 06. 2018, 18:30