Perechea Tecău/Rojer a pierdut finala de la Rotterdam

Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Roger (România/Olanda) a pierdut, duminică, finala probei de dublu din cadrul turneului de la Rotterdam, dotat cu premii în valoare totală de 1.500.755 de euro, informează site-ul oficial al competiției.

Tecău și Rojer au fost învinși, în finală, cu scorul de 6-2, 7-6 (7/4), după o oră și 19 minute, de cuplul francez Michael Llodra/Nicolas Mahut.

Pentru performanța reușită la Rotterdam, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer vor primi 300 de puncte ATP în clasamentul de dublu și un cec în valoare de 44.090 de euro.

Mediafax

Publicat: 16 02. 2014, 15:39
Actualizat: 16 02. 2014, 15:40