Perechea Begu/Sema a pierdut finala turneului de la Darmstadt

Perechea Irina-Camelia Begu/Erika Sema (România/Japonia), cap de
serie numărul 2, a pierdut, duminică, finala probei de dublu din
cadrul turneului ITF de la Darmstadt (Germania), dotat cu premii în
valoare totală de 25.000 de dolari.

Begu și Sema au fost învinse în ultimul act al competiției, cu
scorul de 4-6, 6-1, 10-4, de cuplul Vitalia Diatcenko/Laura
Siegemund (Rusia/Germania), cap de serie numărul unu.

Proba de simplu a fost câștigată de Vitalia Diatcenko (Rusia), cap
de serie numărul 5, care a trecut, în finală, cu scorul de 6-4,
5-7, 6-4, de Julia Schruff (Germania), a opta favorită a
competiției.

Sursa: Mediafax

Publicat: 18 07. 2010, 18:40
Actualizat: 18 07. 2010, 18:41