Patrick Mouratoglou, declarație incredibilă la scurt timp după ce Novak Djokovic a „fentat” testul anti-doping: „E la fel de rezistent ca în 2015″

Patrick Mouratoglou (53 de ani), antrenorul francez al Simonei Halep (32 de ani), a făcut declarații uimitoare despre Novak Djokovic (36 de ani), marele campion acuzat recent că a „fentat” un test anti-doping.

Cu toate că este vinovatul moral – și-a asumat responsabilitatea în cazul de dopaj al Simonei Halep, Patrick Mouratoglou nu se ferește să comenteze forma și nivelul de fitness ale lui Novak Djokovic.

Liderul ATP a fost acuzat că s-a sustras de la un control anti-doping weekendul trecut, în Cupa Davis. Agenții anti-doping i-au cerut lui Djokovic să dea probele înaintea meciului, dar sârbul a refuzat, fiindu-i prelevate probele la final. Totuși, Novak nu poate fi suspendat, întrucât protocolul din Cupa Davis prevede că jucătorul are dreptul să aleagă când să fie testat: înainte sau după meci.

Patrick Mouratoglou, declarații uimitoare despre Novak Djokovic la scurt timp după scandalul legat de testul anti-doping din Cupa Davis

După ce episodul cu Novak Djokovic a făcut vâlvă în lumea tenisului, Patrick Mouratoglou vine cu o declarație surprinzătoare despre forma sârbului. Antrenorul Simonei Halep susține că Nole”, deși a ajuns la 36 de ani, este mai bun decât în 2015, când avea 28 de ani. Iar despre forma fizică a lui Djokovic, antrenorul francez spune că a rămas la același nivel, în ciuda trecerii anilor:

Este interesant de analizat dacă Novak-ul din 2023 este un jucător mai bun decât Novak-ul din 2015. Cred că Novak-ul de astăzi este mai bun. Jocul lui a evoluat, încrederea lui a evoluat, a mai jucat multe meciuri. Are mult mai multă înălțime când se uită la jocul său, la adversar.

Nu a căzut fizic. Dacă ar fi căzut fizic, atunci probabil că Novak-ul din 2015 ar fi fost un jucător mai bun decât Novak-ul din 2023. Dar nivelul său de fitness cred că este același. Este la fel de rapid, este la fel de flexibil, este la fel de echilibrat când lovește mingile, este la fel de rezistent. Deci, este un jucător mai bun astăzi, da”, a afirmat Patrick Mouratoglou pentru Tennis Majors.

Patrick Mouratoglou a recunoscut că e vinovat pentru că Simona Halep a fost prinsă dopată

Patrick Mouratoglou a devenit unul dintre cei mai controversați antrenori din circuit, după ce a recunoscut că i-a dat Simonei Halep un supliment de colagen contaminat cu roxadustat: Sunt încrezător pentru viitorul Simonei Halep, după apelul făcut la TAS, deoarece e un tribunal independent. Am putut stabili de unde a venit contaminarea. Deci noi i-am propus să ia colegenul și l-am cumărat de la o companie.

S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu aveam de unde să știu, dar îmi asum responsabilitatea pentu ce s-a întâmplat, întrucât e vorba de echipa mea și de mine. Noi i-am cumpărat acest colagen.

Am făcut toate testele posibile pentru a stabili că vorbim despre o contaminare. Sunt foarte încrezător că tribunalul independent va constata că Simona nu s-a dopat niciodată, că este o victimă și trebuie să revină pe teren și să joace cât de repede posibil”, a fost ultima declarație a lui Mouratoglou legată de cazul Halep.

Publicat: 30 11. 2023, 17:58
Actualizat: 30 11. 2023, 18:01