Patrick Mouratoglou, controversă cu rebelul Nick Kyrgios după victoria Simonei Halep de la Bad Homburg: „Sunt în total dezacord cu tine!”

Patrick Mouratoglou (51 de ani) a stârnit numeroase controverse în lumea tenisului după ce antrenorul Simonei Halep (30 de ani) a felicitat ATP pentru decizia de a legaliza regula coachingului.

Rebelul Nick Kyrgios (27 de ani) este ultimul nume important care a intrat într-o dispută cu Patrick Mouratoglou, pe tema indicațiilor transmise de antrenori în timpul meciurilor.

Kyrgios i-a comentat lui Mouratoglou, pe Twitter, la scurt timp după ce antrenorul lui Halep a fost acuzat de Todd Woodbridge că a încălcat regulamentul până acum! Woodbridge, deținător a 22 de titluri de Grand Slam (16 la dublu masculin și 6 la dublu mixt), a spus că Mouratoglou nu a făcut altceva decât să se dea singur de gol.

Patrick Mouratoglou, controversă cu rebelul Nick Kyrgios după victoria Simonei Halep de la Bad Homburg: „Sunt în total dezacord cu tine!”

În loc să se bucure pentru calificarea Simonei Halep în sferturi la Bad Homburg, Patrick Mouratoglou are parte de controverse pe rețelele de socializare. Tehnicianul francez a fost criticat după ce s-a bucurat la aflarea veștii că ATP va permite coachingul la turnee: „Felicitări, ATP, pentru legalizarea unei practici care a fost folosită aproape la fiecare meci, de decenii încoace! Gata cu ipocrizia!”, a spus antrenorul Simonei Halep.

Nick Kyrgios, rebelul tenisului mondial, a ținut să îl contrazică pe Patrick Mouratoglou: „Sunt în total dezacord cu tine! Tenisul pierde una dintre singurele trăsături unice pe care niciun alt sport nu le avea. Jucătorul trebuia să se descurce singur. Asta era frumusețea. Ce se întâmplă dacă un jucător de top întâlnește un adversar mai slab clasat care nu are sau nu își permite un antrenor?”, l-a întrebat Nick Kyrgios pe Patrick Mouratoglou. Măsura luată de ATP va intra în vigoare începând cu data de 11 iulie. Un antrenor va putea da indicații unui jucător, verbal sau prin semne, dar dintr-un loc special amenajat. Condiția e să nu întrerupă jocul sau să deranjeze adversarul.

Simona Halep, calificare la pas în sferturi la Bad Homburg cu Patrick Mouratoglou în lojă

Simona Halep a spulberat-o pe Tamara Zidansek, miercuri, lăsându-i doar trei game-uri slovenei în optimi la Bad Homburg: 6-0, 6-3! Românca a făcut un meci excelent, a jucat agresiv și a reușit 4 ași. Zidansek a avut 3-1 în actul secund, dar Halep a revenit superb, adjudecându-și o serie de cinci game-uri consecutive și inclusiv meciul.

Jocul Simonei arată bine înainte de Wimbledon, cu Patrick Mouratoglou în lojă, dar până atunci, fostul lider WTA va avea un test important, joi, împotriva Amandei Anisimova.

Publicat: 22 06. 2022, 23:17