Omul lui Darren Cahill l-a demolat pe rusul Medvedev și e tenismenul anului 2024, având un bilanț fantastic

Italianul Janick Sinner rămâne omul momentului în tenisul masculin mondial. După succesul de la Australian Open, unde a câștigat primul turneu de Grand Slam din carieră, elevul lui Darren Cahill s-a impus și în reeditarea finalei de la Melbourne.

Și nu oriunde, ci în semfinalele turneului masculin de la Miami, unde efectiv l-a demolat pe rusul Daniil Medvedev. A fost un 6-1, 6-2, după numai o oră şi 9 minute de joc, care l-a determinat pe Medvedev să facă o declarație admirativă la adresa adversarului.

„Ei bine, cred că Jannik joacă așa deja de ceva timp. Și din nou, nu sunt prea multe de spus… știți, am putea vorbi ore întregi aici, dar în cele din urmă eu nu am jucat suficient de bine, el a jucat bine și a câștigat ușor. Acesta este sfârșitul poveștii, ca să fiu sincer”, a afirmat acesta.

Omul lui Darren Cahill l-a demolat pe rusul Medvedev și e tenismenul anului 2024, având un bilanț fantastic

Pentru Sinner, din a cărui echipă tehnică face parte și Darren Cahill, a fost victoria cu numărul 21 în acest an. El a fost învins o singură dată în 2024, de Carlos Alcaraz, la Indian Wells, însă îi poate lua locul acestuia în cazul unei victorii în finala de la Miami. Sinner e momentan pe locul 3 ATP, iar Alcaraz pe locul doi. Lider se menține în continuare Novak Djokovic, care nu a jucat la Miami și trece printr-o perioadă cenușie, renunțând la antrenorul Goran Ivanisevic.

În finala turneului din Florida, Sinner urmează să joace în ultimul act cu bulgarul Grigor Dimitrov (Bulgaria), care l-a învins pe Alexander Zverev (Germania), deși acesta pornea ca favorit. Scorul întâlnirilor directe dintre Sinner și Dimitrov este 2-1 pentru italian. În cazul cuceririi trofeului, acesta va pune în vitrina sa al treilea titlu din 2024, după cele de la Australian Open și Rotterdam.

Finala masculină a turneului de la Miami este mâine. Diseară e programată finala feminină, dintre Daniele Collins și Elina Rybakina.

 

Publicat: 30 03. 2024, 09:25