Obligată să joace tenis de tatăl român, o campioană din circuitul WTA a pus punct carierei: „Sună dur, dar mă ținea într-o cușcă!”

Image: 369556504, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
Vezi galeria foto - 4 poze

Timea Bacsinszky, jucătoare elvețiană cu tată român, și-a anunțat retragerea din tenis la vârsta de 32 de ani! Timea are 4 titluri WTA în palmares, ocupând cea mai bună poziție a carierei în anul 2016, locul 9 mondial. 

Timea Bacsinszky a decis să pună punct unei cariere strălucite! Ca jucătoare profesionistă, elvețianca a ajuns de două ori în semifinalele turneului de la Roland Garros și a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice, reușind o clasare în primele 10 jucătoare ale lumii.

Bacsinszky a făcut sacrificii inumane, în special la începuturile carierei, atunci când a fost obligată să joace tenis, izolată și chinuită la antrenamente! Copilăria ei a devenit una foarte tristă, iar Timea a rupt complet legătura cu tatăl ei, originar din Satu Mare.

Timea Bacsinszky, campioana care a fost obligată să joace tenis de tatăl român, a pus punct carierei

Timea Bacsinszky a spus adio unui sport care i-a oferit nu doar satisfacții, ci și clipe teribile: „Nu mi-am imaginat niciodată că voi reuși atâtea lucruri frumoase cu ajutorul tău, să experimentez atâtea emoții, să învăț atât de mult, în special despre mine. Ai fost cea mai frumoasă școală a vieții și nu pot să-ți mulțumesc îndeajuns. 18 ani superbi în care m-am dedicat în totalitate ție.

Acum este timpul să întorc pagina, să scriu unele noi, care sper să fie la fel de intense. Îți mulțumesc pentru clipele grele, pentru zâmbete, lacrimi, îndoieli, dar în special pentru lecțiile pe care mi le-ai transmis!”, a anunțat Bacsinszky. Tatăl tenismenei elvețiene, Igor, este originar din Satu Mare, dar atunci când vorbește despre orașul din nord-vestul României îi place să-l menționeze doar pe bunicul ei. Timea a rupt complet legătura cu cel care i-a fost mai degrabă antrenor decât parinte.

Bacsinzky, amintiri cumplite despre România

Bacsinszky a fost forțată să joace tenis și izolată, iar copilăria ei a devenit una foarte tristă. A trăit zile disperate, în care s-a gândit chiar să apeleze la ajutorul autorităților pentru a scăpa de coșmar: „Nu puteam să ies nici măcar în oraș, deoarece tatăl meu era foarte sever. Știu că sună dur, dar mă ținea practic într-o cușcă. În închisoare! Nu vreau să mă plâng, spun aceste lucruri doar pentru a le deschide ochii celorlalți.

Nu am avut o copilărie ușoară. Îmi aduc aminte că erau linii telefonice pentru copiii abuzați și mă gândeam să sun. Dar îmi era frică, tatăl meu putea vedea pe factura telefonică și atunci aș fi avut probleme”, declara Timea în urmă cu câțiva ani. Fiind foarte talentată, Bacsinszky a impresionat la junioare, iar rezultatele promițătoare (a disputat trei semifinale de Mare Șlem) au „condamnat-o” să practice în continuare sportul alb.

Publicat: 17 07. 2021, 09:40
Actualizat: 17 07. 2021, 09:48