O tânără vedetă din WTA a făcut public mesajul șocant pe care l-a primit după înfrângerea de la Tokyo! Limbaj suburban și jigniri incalificabile la adresa Lindei Noskova | FOTO

Linda Noskova (18 ani, locul 44 WTA), una dintre cele mai talentate tinere jucătoare din circuitul de tenis feminin, a ales să publice un mesaj incredibil pe care l-a primit după turneul de la Tokyo.

Jucătoarele de tenis continuă să fie hărțuite și abuzate verbal de indivizi care pierd la pariuri. Ultima victimă a injuriilor și amenințărilor acestora este Linda Noskova din Cehia.

O tânără vedetă din WTA a făcut public mesajul șocant pe care l-a primit după înfrângerea de la Tokyo! Limbaj suburban și jigniri incalificabile la adresa Lindei Noskova

Învinsă în optimile de finală ale turneului de la Tokyo (Japonia), scor 3-6, 6-4, 0-6 cu Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 86 WTA), Linda Noskova a avut parte de o surpriză neplăcută când a luat telefonul în mână.

Noskova a primit un mesaj șocant în care este jignită incalificabil și chiar amenințată cu moartea: Sinucide-te, cățea proastă! Pune-ți capăt vieții! Ai avut 20 de mingi de game și l-ai pierdut. Să faci cancer și să mori!”, au fost cuvintele insultătoare pe care pariorul aflat în spatele contului Tennis goat” i le-a scris în mod repetitiv Lindei Noskova.

Tânăra sportivă din Cehia, care a învins adversare mult mai experimentate, cum ar fi Ons Jabeur, Victoria Azarenka sau Petra Kvitova în acest sezon, a publicat mesajul pe Instagram, dar a ales să îl trateze cu ironie. Asociația Tenisului Feminin (WTA) le pune la dispoziție sportivelor o platformă în care pot sesiza incidentele de acest fel.

Și jucătoarele din România au fost hărțuite verbal de pariuri

De exemplu, Mihaela Buzărnescu a hotărât să raporteze către forul tenisistic atunci când a fost amenințată cu moartea, iar organizatorii turneului de la Charleston i-au pus la dispoziție româncei un bodyguard.

De asemenea, Andreea Prisacariu a dezvăluit că a fost hărțuită în meediul online! Prisăcariu a publicat pe Instastory mesaje suburbane primite după înfrângerea din sferturile unui turneu ITF:

„Curvă grasă! Fac pariu că ești mai bună la a intreține relații sexuale orale decât să joci tenis. Tu, curvă grasă! Oprește-te din a face sex și incepe să joci tenis. Ești jalnică!” sau „Blatisto! Ai pierdut, curvo! Toate româncele sunteți blătuitoare. Să muriți cu toții! Să vă ucidă COVID-ul pe voi și pe familiile voastre!”, au fost injuriile adresate Andreei.

Publicat: 28 09. 2023, 17:28
Actualizat: 28 09. 2023, 17:30