O mână de ajutor pentru Simona Halep! Ce va face românca înainte de Wimbledon: „Sunt nerăbdătoare să mă întorc aici”

Organizatorii turneului WTA de la Eastbourne au anunțat, joi, că Simona Halep (3 WTA) a acceptat un wild-card pentru competiția care se va disputa în perioada 21-29 iunie, chiar înainte de Wimbledon.

Astfel, Simona va reveni la Eastbourne după pauza de anul trecut, când a fost accidentată. Românca a ajuns până în sferturile de finală în 2017 și s-a declarat încântată de oportunitatea primită.

„Sunt nerăbdătoare să mă întorc la Eastbourne vara asta. Am avut câteva meciuri foarte bune în 2017 și am savurat atmosfera de acolo și susținerea fanilor. Terenurile de iarbă sunt frumoase și îmi oferă un antrenament foarte bun pentru Wimbledon, așa că le sunt recunoscătoare organizatorilor pentru șansa oferită”, a declarat Simona Halep, citată de eastbournehearld.co.uk.

La turneul din Anglia și-au anunțat prezența multe alte jucătoare importante din circuitu feminin, precum Caroline Wozniacki, Sloane Stephens, Jelena Ostapenko, Karolina Piskova, Kiki Bertens, Elina Svitolina, Ashleigh Barty sau Aryna Sabalenka.

Înainte să înceapă pregătirile pentru sezonul de iarbă, Halep își continuă cursa pentru apărarea trofeului la Roland Garros. Românca va juca în turul doi al turneului de Grand Slam, în această seară, contra polonezei Magda Linette (87 WTA).

 

Publicat: 30 05. 2019, 17:00
Actualizat: 30 05. 2019, 17:01