„O legendă în adevăratul sens al cuvântului”. Simona Halep l-a propulsat pe omul numărul unu din echipa ei în top la Gala Laureaților

Simona Halep nu este singura care adună premiile după terminarea sezonului competițional. Luni, a fost rândul lui Darren Cahill să primească un trofeu pentru excelentul 2018 avut alături de eleva sa, încununat cu triumful de la Roland Garros și menținerea șefiei clasamentului mondial la final de an.

Tennis Australia l-a desemnat „Antrenorul Anului” pe Darren Cahill, într-o gală în care au primit trofee cele mai importante nume din tenisul australian. În vârstă de 53 de ani, Cahill a fost descris în cuvinte superbe de conaționali. „A ajutat-o pe Simona Halep să câștige primul trofeu de Mare Șlem al carierei și să termine pentru al doilea an consecutiv pe primul loc în clasamentul WTA. Darren Cahill a dovedit o dată în plus că este unul dintre cei mai buni antrenori din lume, o legendă în adevăratul sens al cuvântului”, se anunță pe contul oficial de Twitter al forului de la Antipozi.

Simona Halep și Darren Cahill nu vor lucra împreună în 2019, după ce australianul a anunțat că are nevoie de o pauză pentru a se dedica familiei. Unul dintre cele mai de succes cupluri din tenisul feminin al ultimilor ani a prins contur în primăvara anului 2015, când Cahill făcea parte din programul Adidas.

 

 

Publicat: 26 11. 2018, 20:17
Actualizat: 26 11. 2018, 20:18