O jucătoare din România a pus ochii pe Novak Djokovic: „E cel mai bine îmbrăcat!” Pentru ce îi este recunoscătoare sârbului | GALERIE FOTO

Românca Andreea Prisacariu i-a analizat din punct de vedere vestimentar pe jucătorii participanți la Turneul Campionilor de la Torino (13 – 20 noiembrie).

Andreea Prisacariu l-a pus pe Novak Djokovic pe locul 1 în topul celor mai bine îmbrăcați jucători de tenis! Sârbul a impresionat-o pe componenta naționalei de Billie Jean King Cup a României cu apariția sa de la Turneul Campionilor.

Cea mai importantă competiție a finalului de sezon a început duminică, avându-i la start pe Novak Djokovic, Rafael Nadal, Casper Ruud, Stefanos Tsitsipas, Daniil Medvedev, Andrey Rublev, Felix Auger-Aliassime și Taylor Fritz.

O jucătoare din România a pus ochii pe Novak Djokovic: „E cel mai bine îmbrăcat!”

Spre deosebire de anii precedenți, campionii tenisului au îmbrăcat ținute casual la gala Turneului Campionilor. Iar jucătoarea română Andreea Prisacariu l-a nominalizat pe Novak Djokovic drept cel mai bine îmbrăcat: „Cred că toți știm cine este cel mai bine îmbrăcat”, a fost mesajul Andreei, alături de steagul Serbiei.

Novak Djokovic se află într-o grupă infernală la Turneul Campionilor, cu Daniil Medvedev (Rusia), Stefanos Tsitsipas (Grecia) și Andrey Rublev (Rusia). Din cealaltă grupă fac parte Rafael Nadal (Spania), Taylor Fritz (SUA), Casper Ruud (Norvegia) și Felix Auger-Aliassime (Canada).

Pentru ce îi este recunoscătoare sârbului

Andreea Prisacariu a dezvăluit că Novak Djokovic i-a salvat cariera fără să știe: „M-a salvat fără să știe! Mi-a salvat, cariera, mintea – totul! M-a salvat și m-a făcut mai bună atunci când i-am citit cartea, am văzut cum luptă și ce face pe teren. Mi-a dat adrenalină pentru a continua să lupt.

Habar nu are cine sunt, dar sunt atât de fericită că am avut șansa să-l văd la televizor. Multumesc lui Dumnezeu pentru asta! Am vrut să renunț la tenis, dar nu am făcut-o pentru că l-am văzut pe el. S-a întâmplat când aveam 15 ani! La fel și pe Serena Williams, care mă inspiră de asemenea. Este uimitor cum poate un atlet să depășească toate barierele”, a spus Prisacariu în presa din Serbia.

Publicat: 13 11. 2022, 18:52
Actualizat: 13 11. 2022, 18:53