O explicație pentru victoria magnifică a Andreei Mitu de la Roland Garros

Andreea Mitu a realizat cu puțin timp în urmă performanța carierei la 23 de ani, calificarea în optimile turneului de la Roland Garros.

Succesul bucureștencei capătă o altă dimensiune și datorită faptului că a învins-o în turul al treilea pe campiona din 2010, Francesca Schiavone, scor 7-5, 6-4. Mitu, nr.100 WTA, a rămas unica româncă în turneul de simplu după ce Irina Begu a cedat în această după amiază partida cu Petra Kvitova, scor 3-6, 2-6 în 58 de minute.

„Am timp să-mi fac temele și împreună cu echipa mea să punem la punct tactica pentru meci. Dar în mare va trebui să-mi impun jocul”, spunea Andreea înaintea partidei într-un interviu pentru ProSport.

Cu o lovitură de dreapta curată, cu ajutorul căreia se impusese și în faza precedentă, eleva lui Adrian Marcu a reușit azi nu mai puțin de 27 de mingi câștigătoare, față de numai 18 ale italiencei, dar a comis și 36 de greșeli neforțate, cu trei mai mult decât jucătoarea din Peninsulă.

 

 

Publicat: 30 05. 2015, 14:19
Actualizat: 30 05. 2015, 14:23