„Nu există suficiente cuvinte să spun cât sunt de mândră de tine!”. Serena Williams, plecăciune în fața surorii Venus după revenirea acesteia la 45 de ani, la US Open
Serena Williams a vorbit la superlativ despre sora sa Venus, după ce a revenit la US Open la 45 de ani.
Venus Williams a demonstrat că este o luptătoare și a acceptat invitația organizatorilor US Open. La 45 de ani, sora celei mai titrate sportive din istoria tenisului feminin a reușit să câștige un set în fața semifinalistei US Open din ultimii doi ani, Karolina Muchova. Reacția Serenei Williams a fost una pe măsură pentru sora sa mai mare.
Mesajul emoționant postat de Serena Williams pentru sora sa: „Sper să fiu ca tine”
Venus Williams nu pare pregătită să pună „racheta în cui” nici la 45 de ani. Americanca a încântat publicul cu o prestație fabuloasă, dar nu s-a putut împotrivi până la final în fața finalistei de la Roland Garros.
Sora sa a fost impresionată de curajul și determinarea de care a dat dovadă Venus Williams la o vârstă la care alți sportivi își petrec timpul în vacanțe. Mesajul Serenei Williams dă de înțeles că și-ar dori să poată avea aceeași ambiție și poate să revină pe teren la un moment dat, dacă tot a fost provocată de Novak Djokovic.
„Forță, curaj, determinare, eleganță, perseverență, inspirație… nu sunt suficiente cuvinte ca să descriu cât de mândră sunt de tine. P.S. Sper să fiu ca tine.”, a scris Serena Williams pe rețelele de socializare.
Venus Williams ca câștigat două titluri la US Open, în 2000 și 2001. Al doilea triumf a fost chiar împotriva surorii sale, Serena Williams, cea care avea să devină deținătoarea a 23 de titluri de Grand Slam.
Cele două surori au triumfat de două ori la US Open la dublu, în 1999 și 2009. Sora cea mare din familia Williams a ajuns la 100 de meciuri în cadrul turneului din SUA, o bornă importantă, atinsă doar de alte câteva jucătoare.
Venus Williams, despre revenirea la US Open: „Mulți au crezut în mine”
La conferința de presă, veterana din circuitul feminin de tenis a precizat că i-ar mai plăcea să joace, dar fără să fie nevoită să mai călătorească. S-a arătat recunoscătoare pentru șansa pe care a primit-o și e fericită că a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor.
„Mai sunt turnee în zonă? Pentru că aș vrea să mai joc, dar nu vreau să călătoresc. Obiectivul meu e să fac doar ce vreau să fac.
Am vrut să joc aici în această vară. Sunt foarte recunoscătoare pentru wildcardul primit. Ar fi putut să îmi spună că nu am mai jucat de mult timp, că nu am mai câștigat meciuri în ultimii ani. Dar mulți au crezut în mine și sunt fericită că am reușit să ies pe teren și să lovesc mingea cât de tare pot eu. În ultimele trei luni nu am făcut nimic decât să mă antrenez”, a declarat americanca.