Novak Djokovic își intră în mână la US Open. După un start complicat de turneu, sârbul accede la pas în sferturi, confirmând legătura specială cu orașul New York

Diferența dintre imaginea lui Novak Djokovic în primul tur la US Open 2018 și cea din optimile întrecerii new-yorkeze cu greu ar fi putut fi mai frapantă. La debutul de la Flushing Meadows, sârbul gâfâia, transpira, pufăia și părea teleportat în viitor direct din primii ani de carieră, înainte de marea descoperire a dietei fără gluten. Sub un soare nimicitor, Djokovic nu a arătat mai nimic în turul întâi contra reprezentantului Ungariei, Marton Fucsovic, în afara unei determinări caracteristice. Djokovic pierdea set, avea nevoie de îngrijiri medicale și trei ore pentru a obține biletul de acces în turul doi, iar cerneala curgea, lăsând în urmă semne de întrebare. Șapte zile mai târziu, imaginea lui Nole este din nou clară, limpede, normală și amenințătoare.

Favorit 6 la US Open 2018, Novak Djokovic s-a calificat în sferturi, pentru a 11-a oară consecutiv (în 2017 sârbul a absentat din motive medicale, însă începând cu 2007, Nole nu a pierdut niciodată înaintea fazei semifinalelor la ultimul Grand Slam al anului). Meciul din optimi a curs fără intrigi și răsturnări de scor: Djokovic a reușit primul break în game-ul al treilea al partidei cu Joao Sousa (68 ATP) și s-a impus, scor 6-3, 6-4, 6-3.

În exact două ore de joc, Djokovic a avut un singur moment de ezitare, în setul doi, când desprinderea de la 2-1 nu a fost confirmată, portughezul trecându-și în cont rebreak-ul și menținând scorul echilibrat până la 4-4, atunci când Djokovic a accelerat și a rupt din nou jocul cu returul.

Cu 23 de lovituri câștigătoare, 5 din 6 mingi de break convertite, 39 din 50 puncte câștigate cu serviciul întâi și 8 din 11 atacuri reușite la plasă, sârbul nu a fost niciun moment în pericol real. Iar veștile bune continuă pentru sârbul care a mers într-un evident crescendo la ediția 2018 a US Open-ului. Novak Djokovic arată ca un jucător care și-a făcut antrenamentul și începe să amenințe, fixându-și ținta: după două prime succese în 4 seturi, au venit două victorii în câte trei seturi care au avut darul de a-i reface rezervele de energie și încredere înaintea unui posibil duel în sferturi cu Roger Federer.

Timpul petrecut de Djokovic pe teren a scăzut de la 3 ore, la 2 ore 46 minute, la 2 ore 22 minute și, în fine, 2 ore în cap în meciul al patrulea. Cu o singură minge de break oferită lui Sousa, reglajele pe care Djokovic le mai are de făcut par cu adevărat minime. De eliminat acel 1/1 mingi de break pierdute și, poate, de tăiat încă puțin din cele 18 greșeli neforțate.

Pentru moment însă, New York-ul îi zâmbește larg, din nou, sportivului care se încorona campion în 2011 și 2015.

  • Roger Federer (favorit 2) și John Millman se vor lupta în ultimul meci al zilei pe Arthur Ashe Stadium pentru a completa sfertul de finală cu Novak Djokovic.

Citește și: Finalul „telenovelei”. Darren Cahill, veste importantă despre colaborarea cu Halep: „Am un mesaj pentru toți fanii Simonei și presa din România!”

Citește și: A ajuns, surprinzător, pe podiumul celor mai mari câștiguri din reclame, depășindu-l pe Djokovic cu 11.000.000 $. Acum, s-a calificat fără emoții în sferturile de la US Open

Citește și: Del Potro – Isner, în sferturile US Open. DelPo are cea mai curată evoluție pe jumătatea superioară de tablou, iar ‘Big John’ îi va da replica, rugându-se să nu fie pus în situația lui Andrei Pavel, de la Roland Garros 2002

Citește și: Serena a devorat-o pe jucătoarea care a trimis-o în vacanță pe Simona Halep și s-a calificat pentru a 15-a oară în ‘sferturi’ la US Open. Williams a câștigat primul set în 18 minute, iar în decisiv a dat recital

Citește și: A ieșit din zona de confort! Dominic Thiem s-a calificat în premieră în sferturile unui turneu de Mare Șlem disputat pe altă suprafață decât zgura favorită

Citește și: Rafael Nadal a avut nevoie de peste trei ore de joc pentru a trece și de Basilashvili, în optimi. Deținătorul trofeului completează un prim sfert de finală de foc la US Open

Publicat: 04 09. 2018, 00:09
Actualizat: 04 09. 2018, 00:28