Noul antrenor celebru al Soranei Cîrstea nu o menajează deloc pe româncă! Ce a pus-o să facă înaintea sezonului 2023 | FOTO

Sorana Cîrstea (38 WTA) va începe noul sezon alături de celebrul Thomas Johansson, iar campionul de la Australian Open 2002 nu o menajează deloc pe sportiva română.

Sorana Cîrstea se antrenează la foc continuu, începând pregătirea în vederea sezonului 2023 de câteva săptămâni bune. Cîrstea a fost dusă de Johansson la un centru de antrenament foarte modern din Italia.

Thomas Johansson, fostul campion al tenisului, devenit antrenor, a lucrat cu belgianul David Goffin înainte de a semna cu Sorana Cîrstea! Suedezul i-a alcătuit un plan de antrenament inedit sportivei din Târgoviște.

Noul antrenor celebru al Soranei Cîrstea nu o menajează deloc pe româncă! Ce a pus-o să facă înaintea sezonului 2023

Sorana Cîrstea a petrecut mai multe zile la centrul de tenis Piatti, acolo unde Thomas Johansson a pus-o pe româncă să facă exerciții pentru picioare, cu un aparat de ultimă generație.

De asemenea, pe lângă antrenamentele din sala de forță, Sorana a jucat meciuri de pregătire pe hard, suprafața folosită și la turneele care deschid sezonul 2023: „Un mare mulțumesc Soranei Cîrstea și antrenorului ei, Thomas Johansson, pentru încrederea acordată echipei noastre înaintea noului sezon. A fost o plăcere să vă avem aici”, au scris reprezentanții „Piatti Tennis Center” pe Instagram.

Sorana Cîrstea va debuta la Auckland în noul sezon

Înainte de plecarea în Italia, Sorana Cîrstea a pus accent la antrenamente pe exersarea reflexelor! Pentru asta, jucătoarea română a folosit mai multe dispozitive foarte practice și amuzante.

Cîrstea dorește să impresioneze din nou, după ce a jucat destul de modest la ultimele turnee din 2022. Românca și-a încheiat sezonul cu o înfrângere usturătoare, 3-6, 3-6 cu elvețianca Simona Waltert, în primul tur la WTA 125 Țiriac Foundation Trophy. Noul sezon din circuitul WTA va începe cu concursurile australiene de la Brisbane și Adelaide (Australia), dar și cu turneul de la Auckland (Noua Zeelandă), acolo unde s-a înscris „Sori”.

Publicat: 06 12. 2022, 17:26
Actualizat: 06 12. 2022, 17:29