„Natural Born Server”** VIDEO/ Racheta care poate revoluționa tenisul: cum va servi Nadal cu peste 220km/h

V-ați imaginat vreodată că Rafael Nadal, posesorul unuia dintre
cele mai slabe servicii din circuit, poate să trimită ași cu peste
220 de km/h. Ei bine, acest lucru va fi posibil în scurt timp,
susține Brian Battistone, un jucător de 31 de ani din SUA care vrea
să revoluționeze tenisul. Într-un reportaj realizat de Marca
nord-americanul a prezentat un nou tip de rachetă, cu mâner dublu,
care asigură facilități nebănuite.

Deși s-a lăsat de tenis în urmă cu 10 ani, Brian a revenit în
circuit și participă la turnee challenger pentru a promova racheta
„The Natural”. Dealtfel, tenismenul are un interes direct ca
această inovație să prindă, el fiind asociat la firma care a muncit
18 ani să scoată pe piață acest nou tip de rachetă.

Beneficiile sunt considerabile, ne asigură americanul, care
dezvăluie că prin utilizarea ei „consumul de energie este
împărțit de ambele părți ale corpului. Așa că am mai multă
stabilitate și mai multă putere în jocul meu.
„. În măsura
în care ambele părți ale corpului lucrează se evită și
accidentările, ne asigură Brian.

Îmbunătățirea vitezei serviciului este un alt factor esențial care
îi va determina pe mulți tenismeni să renunțe la rachetele
convenționale.

Servesc ca un jucător de volei, mă pot propulsa cu ambele
picioare și servesc constant cu peste 220 de km/h, mult peste ce
reușeam înainte
„, spune tenismenul care a avut primul
contact cu noua rachetă în 2007.

80 de
jucători utilizează, în prezent, pe tot mapamondul această rachetă
și Brian speră că numărul acestora va crește exponențial

200 de
dolari costă racheta „The Natural”

În istoria de 150 de ani a jocului de tenis au existat mai multe
momente în care a fost revoluționat „sportul alb”. De la înlocuirea
rachetelor din lemn la schimbarea formei, toate micile detalii au
contribuit la o creștere a vitezei și a performanțelor obținute de
tenismeni.

Vezi aici cum servește Brian Battistone

Publicat: 03 08. 2010, 14:18
Actualizat: 03 08. 2010, 14:36