Năstase, Țiriac, Segărceanu și Pavel au primit Premiul Devotamentului din partea ITF

Foștii jucători Ilie Năstase, Ion Țiriac, Florin Segărceanu și Andrei Pavel au primit, sâmbătă, la Brașov, în cadrul unei ceremonii înaintea meciului de dublu al întâlnirii de Cupa Davis România – Olanda, Premiul Devotamentului din partea ITF, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Mulțumesc pentru această onoare. Mai bine mai târziu decât niciodată. Știți cum e, de la o vârstă încolo culegi numai laude, dar asta este. E bine și așa. Să sperăm că dacă nu azi, măcar în viitor ne vom întoarce la ce am fost cândva în tenis”, a declarat Țiriac după primirea premiului.

Segărceanu a afirmat că este o mare onoare să primească acest premiu „lângă niște giganți ai tenisului”. „Lângă ei prea multe nu sunt de spus”, a menționat el.

„Sunt foarte onorat, mai ales că am ajuns să stau eu lângă Țiriac, Năstase și Segărceanu și să fiu premiat alături d ei. Mă bucur că sunt aici la Brașov. Sper să obținem un punct astăzi pentru a avea și mâine o șansă”, a spus și Andrei Pavel.

Distincțiile le-au fost oferite celor patru de președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, și reprezentantul Federației Internaționale de Tenis, Hans-Jürgen Ochs.

Această inițiativă a fost lansată cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la înființarea Federației Internaționale de Tenis (ITF), pentru a recompensa dăruirea jucătorilor în competiția pe echipe.

Premiul Devotamentului este înmânat tuturor jucătorilor de tenis și foștilor jucători de tenis din întreaga lume, care și-au reprezentat țara în Cupa Davis și au strâns minimum 20 de întâlniri acasă și în deplasare sau 50 de întâlniri la orice nivel al competiției (inclusiv în Zona Grupelor).

sursa: Mediafax

Publicat: 06 04. 2013, 15:17
Actualizat: 06 04. 2013, 15:18