Nadal a tremurat serios cu Dimitrov!** Spaniolul, în semifinale la Monte Carlo

Rafael Nadal s-a calificat în semifinale la Monte Carlo, după unul dintre cele mai grele meciuri avute vreodată pe zgura din Principatul monegasc. „Matadorul” s-a impus, la capătul a două ore și 8 minute, în disputa cu bulgarul Grigor Dimitrov, scor 6-2, 2-6, 6-4.

Spaniolul de 26 de ani, de 8 ori câștigător al turneului, pierduse doar 6 seturi în istoria partipărilor sale la Mastersul de la Monte Carlo, însă astăzi tânărul său adversar l-a „întins” serios. După un prim set în care a servit aproape de perfecțiune – 94% procentaj la primul serviciu -, nivelul jocului „Matadorului” a scăzut, e adevărat și pe fondul unor execuții de geniu reușite de jucătorul de la Sud de Dunăre. Din fericire pentru iberic, crampele au fost un adversar la fel de dificil pentru Dimitrov în decisiv, astfel că Nadal are toate șanse să obțină un nou succes în primul turneu de 1000 de puncte desfășurat pe zgură în 2013.

Rafa, care a cucerit 3 din cele 4 turnee la care a evoluat în acest an  – Sao Paulo (l-a învins în finală pe Nalbandian), Acapulco (ultim act câștigat împotriva lui Ferrer) și Indian Wells (câștigat în fața lui Del Potro) îl va întâlni în penultimul act pe Jo-Wilfried Tsonga, cel care a trecut de marea surpriză a turneului de la Monte Carlo, Stanislas Wawrinka (elvețianul îl desființase în turul anterior pe Murray), scor 2-6, 6-3, 6-4.

Este o provocare senzațională. A câștigat aici de opt ori, astfel că orice voi obține din confruntarea cu el va fi un bonus. Am câteva „arme” și, deși știu că jocul meu nu se pretează atât de bine la această suprafață, cred că am o șansă„, l-a gratulat francezul pe Nadal.

7-3 este scorul întâlnirilor directe dintre Nadal și Tsonga, cu o singură dispută consemnată pe zgură (6-0, 6-2, 6-4 pentru Rafa, în Cupa Davis).

În cealaltă semifinală, Fabio Fognini îl va întâlni pe câștigătorul disputei Djokovic – Nieminen.

Publicat: 19 04. 2013, 18:13
Actualizat: 19 04. 2013, 18:14