„N-arată deloc rău”. Sorana Cîrstea, într-o ipostază în care nici Ion Ion Țiriac nu a mai văzut-o

SURSĂ: Profimediaimages 16.09.2025
Vezi galeria foto - 6 poze

Sorana Cîrstea a fost surprinsă într-o ipostază în care nici Ion Ion Țiriac nu a mai văzut-0, iar imaginile au fost publicate în mediul online, chiar pe contul oficial de Instagram al WTA.

Sportiva în vârstă de 35 de ani a demonstrat că nu are talent doar pe terenul de tenis și a arătat că se pricepe destul de bine și în bucătărie, pregătind un preparat corean.

Sorana Cîrstea a făcut senzație în bucătărie

În această perioadă a anului, Sorana Cîrstea se află în Coreea de Sud, unde, între 15 și 21 septembrie se desfășoară WTA Korea Open, turneu de categoria WTA 500. Cu această ocazie, sportiva în vârstă de 35 de ani a ținut să cunoască mai multe lucruri despre cultura locală dar și despre bucătăria coreeană.

Echipată ca un adevărat bucătar, Sorana Cîrstea a trecut al treabă și a pregătit, alături de un chef din Coreea de Sud, un fel de mâncare tradițional.

Sub atenta îndrumare a bucătarului, jucătoarea de tenis a pregătit kimbap, o mâncare tradițională coreeană care a câștigat popularitate în întreaga lume, iar preparatul i-a ieșit destul de bine, lucru care a fost remarcat și de cel care a ghidat-o în bucătărie: „N-arată deloc rău!”, a spus bucătarul care s-a aflat alături de Sorana Cîrstea.

Imaginile cu sportiva din România au fost publicate pe contul oficial de Instagram al WTA și au fost apreciate de iubitorii tenisului.

Ce conține felul de mâncare pregătit de Sorana Cîrstea

Kimbap, preparatul pregătit de Sorana Cîrstea, este o mâncare tradițională coreeană. De-a lungul timpului a câștigat popularitate în întreaga lume iar acest lucru se datorează și faptului că este extrem de asemănător cu sushi-ul japonez, chiar dacă are un gust diferit.

Kimbap conține straturi de orez, legume, carne, ouă și alge marine, acestea fiind înfășurate într-un strat subțire de foi de alge marine. Preparatul poate avea foarte multe arome, în funcție de preferințele consumatorului și poate conține carne de porc, de pui sau ton.

Totodată, poate fi făcut doar cu legume, iar acest lucru îl face potrivit atât pentru vegetarieni, cât și pentru iubitorii de carne.

Publicat: 16 09. 2025, 16:28