Monfils, 5 ore la tratament înainte de meciul cu Victor Crivoi!

Gael Monfils l-a învins aseară, în turul doi de la Roland Garros, pe compatriotul nostru, Victor Crivoi, în minimum de seturi: 6-4, 6-3, 6-3.

După ce a trecut în primul tur de Simon Greul, în trei seturi, tenismenul român nu a avut nicio șansă în fața unui francez `șchiop`.

Carismaticul jucător din Hexagon a declarat la finalul meciului contra lui Victor că a avut nevoie de cinci ore de tratament pentru a putea disputa această partidă, informează L’Equipe.

"Miercuri a fost infernal, mă durea cumplit genunchiul. Am făcut tratament cinci ore. De asemenea, mi s-a făcut un RMN, mi-am pus gheață, am folosit aparatul Zamar. Am primit îngrijiri și în această dimineață (n.r. – joi), iar mi-am pus gheață, iar am folosit aparate. S-a pus și problema să mi se facă o injecție, dar nu-mi plac acele", a explicat Monfils

Publicat: 29 05. 2009, 11:50
Actualizat: 29 05. 2009, 11:53