Momentul în care Halep a stârnit hohote de râs la conferința de presă. VIDEO „A fost Federer aici, nu? Știu!” Reacția Simonei înainte de întâlnirea-șoc cu Șarapova

Simona Halep debutează la această ediție a US Open cu un meci de gală cu Maria Șarapova, sportivă în fața căreia n-a câștigat niciodată în carieră, deși s-au întâlnit de șase ori.

Chiar și așa, Halep pare extrem de relaxată înainte de partida progreamată în noaptea de luni spre marți și a reușit să stârnească hohote de râs la conferința de presă.

Simona s-a arătat impresionată de numărul de jurnaliști prezenți la conferința ei de presă și a pus totul pe seama faptului că aceștia au ținut să ia parte la o conferință ținută de elvețianul Roger Federer.

Întrebată ce părere are despre faptul că Șarapova a primit un wild-card în condițiile în care rusoaica a fost suspendată pentru dopaj, Halep a dat dovadă de fair-play și nu a adus în niciun fel în discuție problemele cu care adversara din primul tur s-a confruntat în trecut.

„E atât de multă lume aici. Știu că Roger (n.r. – Federer) a fost mai devreme aici, nu?”, a spus Halep, moment în care toți cei prezenți în sală au început să râdă zgomotos. După care Simona a continuat: „Am primit un mesaj (n.r. așa a aflat că va juca cu Maria Șarapova în primul tur), reacția mea a fost normală pentru că, în acest an, am avut parte de trageri la sorți dificile aproape de fiecare dată.

Bineînțeles, m-am întrebat puțin cum e posibil din nou, din primul tur al unui Mare Șlem? Dar m-am simțit ok, m-am antrenat normal, nu m-am simțit emoționată. Organizatorii au decis să-i dea un wildcard, pot face ce vor și nu e locul meu să vorbesc despre asta.

Ea revine, e suficient de puternică și are multă experiență. A câștigat multe turnee și cred că e foarte bine. Pentru mine va fi o provocare să joc cu ea în primul tur. M-a bătut de șase ori. Vom vedea luni. Eu sper să mă bucur de meci. E un meci foarte important.

Am fost foarte aproape de a o învinge de multe ori. Probabil a fost dificil din cauza jocului făcut de ea„, a declarat Halep.

 

Publicat: 27 08. 2017, 13:17
Actualizat: 27 08. 2017, 15:29