Momente rar întâlnite la primul meci jucat de Novak Djokovic la Monte Carlo! Ce i-a spus la fileu adversarul aflat pe locul 198 ATP: „Ești cel mai bun!” FOTO EXCLUSIV

Novak Djokovic (Serbia, 1 ATP) a jucat primul meci pe zgură din 2023, la Mastersul de la Monte Carlo, iar sârbul nu a convins, deși a întâlnit un adversar aflat pe locul 198 ATP.

La prima prezență într-un turneu Masters, Ivan Gakhov (Rusia, 198 ATP) i-a dat de furcă lui Novak Djokovic! Favoritul principal s-a impus în două seturi, însă a avut emoții în actul inaugural, scor 7-6(5), 6-2.

Momente rar întâlnite la primul meci jucat de Novak Djokovic la Monte Carlo! Ce i-a spus la fileu adversarul aflat pe locul 198 ATP: „Ești cel mai bun!”

Novak Djokovic, favoritul la câștigarea turneului de la Monte Carlo, în condițiile în care Rafael Nadal absentează din cauza unei accidentări, a debutat cu emoții pe suprafața roșiatică. Deși a întâlnit un adversar anonim, aflat pe locul 198 ATP, „Nole” s-a chinuit, mai ales în primul set! Așa cum puteți vedea în galeria foto, la meci au asistat și membrii familiei Djokovic: soția Jelena și cei doi copii, Tara și Stefan, i-au făcut galerie lui Novak.

După ce Ivan Gakhov a condus cu break, la 4-3, sârbul a revenit și a trimis manșa în tie-break. Novak Djokovic și-a adjudecat setul după o oră și 10 de minute, iar rusul nu a mai rezistat în actul al doilea, care a durat doar 38 de minute: 7-6(5), 6-2.

La finalul meciului care a contat pentru calificarea în turul trei a avut loc și un moment neașteptat și totodată savuros, în timpul tradiționalului salut de la fileu! Mare fan al lui Novak Djokovic, Igan Gakhov i-a spus sârbului: „Ești cel mai bun și sper să mai joc multe meciuri cu tine!”.

Novak Djokovic, extrem de iubit la Monte Carlo

Novak Djokovic, cel care a jucat direct în turul doi la Monte Carlo grație statutului de favorit principal, se va duela în faza următoare cu câștigătorul meciului dintre italienii Lorenzo Musetti (21 ATP) și Luca Nardi (159 ATP).

Djokovic este foarte iubit la Monte Carlo, sârbul stabilindu-și rezidența aici. El a ales să locuiască la Monte Carlo pentru a beneficia de anumite avantaje fiscale.

La unul dintre antrenamentele efectuate de Novak la Monte Carlo, fotoreporterul ProSport a surprins imagini spectaculoase: oamenii s-au îngrămădit să îl vadă pe „Nole” și s-au cocoțat pe stânci, pe ziduri, pe trepte sau pe garduri!

Publicat: 11 04. 2023, 19:39
Actualizat: 11 04. 2023, 21:59