Momente cumplite pentru o favorită de la US Open! S-a retras din turneu după ce a pierdut un membru al familiei: „Inima mea trebuie să fie alături de cei dragi”

Caroline Garcia, a 7-a favorită a turneului de la US Open, a luat o decizie tristă, retrăgându-se din proba de dublu după ce bunica ei s-a stins din viață. Garcia a aflat vestea cumplită înaintea meciului de simplu cu Yafan Wang (China, 114 WTA), pe care franțuzoaica l-a pierdut fără drept de apel, scor 6-4, 6-1.

Garoline Garcia și-a anunțat fanii că trece prin momente cumplite, motiv pentru care nu mai poate continua turneul de la US Open, unde rămăsese angrenată în proba de dublu. Sportiva din Franța trebuia să joace alături de conaționala Kristina Mladenovic, dar cele două au declarat forfait înaintea partidei cu Alize Cornet (Franța) și Katarzyna Piter (Polonia).

Momente cumplite pentru o favorită de la US Open! S-a retras din turneu după ce a pierdut un membru al familiei: „Inima mea trebuie să fie alături de cei dragi”

Caroline Garcia a aflat de pierderea bunicii cu 24 de ore înaintea meciului cu Yafan Wang din primul tur la US Open! După ce a fost eliminată din concursul de simplu, Caroline nu a mai dorit să joace la dublu și s-a întors în Franța, pentru a fi alături de membrii familiei sale:

Aceste ultime două zile au fost foarte grele pentru familia noastră. Bunica mea ne-a părăsit luni după-amiază. Nu am putut să mă prezint ieri la o conferința de presă după înfrângere, emoțiile erau prea mari. Inima mea trebuie să fie alături de cei dragi pentru a-mi lua un ultim rămas bun de la bunică, motiv pentru care nu mă voi putea prezenta la dublu cu Kristina la acest turneu.

Există astfel de momente pentru fiecare în viață, iar tenisul este pe locul doi. Mulțumesc pentru înțelegere!”, a scris Garcia pe rețelele de socializare. Caroline este cel mai bine clasată dintre sportivele învinse în runda inaugurală la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al sezonului.

Publicat: 30 08. 2023, 23:19
Actualizat: 30 08. 2023, 23:22